


Ilinca Antoci, elevă din Iași care a parcurs ciclul primar în Anglia și apoi a revenit în România, povestește, într-un interviu acordat Radio Iași, cum s-a adaptat la sistemul de învățământ din țara noastră.
”Nivelul de materie și presiunea constantă m-au șocat”, afirmă Ilinca.
Potrivit sursei citate, în timp ce în Marea Britanie învățarea se făcea aproape exclusiv la școală, cu foarte puține teme pentru acasă, în România volumul de informații și temele zilnice erau copleșitoare. „Învățatul se face majoritatea timpului acasă. La școală reții conceptele de bază, dar detaliile trebuie fixate prin exercițiu”, explică ea. ”Cred că ar fi ajutat o clasă de acomodare pentru început, dar consider că, deși nu am avut parte de așa ceva, am reușit să fac față, mai ales fiindcă aveam vârsta de 10 ani, în care prinzi destul de ușor materia, deși este diferită.”
Ea a descris și dificultățile din relația dintre profesorii din România și elevi: ”Mi se pare o relație destul de formală. Consider că este destul de greu să fie o relație mai deschisă între profesor și elev. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore. În momentul în care ridică mâna și chiar își dorește să afle un lucru, profesorii nu răspund cum și-ar dori elevii.”