fbpx

Experiența a șapte elevi români într-o școală unde nu sună niciodată clopoțelul – Ziarul de Iași

Ziarul de Iași relatează experiența a șapte elevi de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, care au participat la mobilitatea individuală la Necip Fazıl Kısakürek Sosyal Bilimler Lisesi din Salihli, regiunea Manisa, Turcia, în cadrul proiectului Erasmus^. Un element de noutate pentru elevii români a constat în faptul că în această şcoală nu sună niciodată clopoțelul, iar elevii nu întârzie la ore şi nici nu se află pe holuri în timpul lecţiilor. 

Potrivit jurnaliștilor, absența clopoțelului este un experiment educaţional implementat de-a lungul timpului pentru conştientizarea elevilor cu privire la atitudinea şi comportamentul şcolar responsabil. Cei şapte participanţi, elevi din clasele IX-X, profil real, au avut oportunitatea de a se familiariza cu sistemul educaţional din Turcia, de a-şi dezvolta competenţele de comunicare în limba engleză, participând la lecţiile din programul şcolar al liceului gazdă.

Elevii ieşeni au avut parte de activităţi diverse, precum ore de învăţare a limbajelor de programare, învăţarea tehnici tradiţionale Ebru, caracteristică picturii pe apă, dar şi lecţii de istorie în aer liber la site-urile arheologice de la Sardes şi Efes, locuri de confluenţă ale marilor imperii din antichitate. În afară de lecţiile organizate într-o manieră modernă, pe table interactive şi având la dispoziţie platforma de învăţare oferită şcolilor de Ministerul Educaţiei din Turcia, participanţii la mobilitate au descoperit activităţile extraşcolare ale elevilor de la liceul gazdă. FUBU („For us, by us”) este un proiect creat la iniţiativa elevilor prin care aceştia şi-au descoperit şi exersat pasiunile, ajutaţi de profesori.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.