


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că prima sa lună îm funcție a fost foarte intensă, cu 12-14 ore de muncă pe zi.
„Și în weekend, și pe parcursul zilei, 12-14 ore pe zi de muncă. A fost nevoie să îmi cunosc mai bine colegii și din Guvern, și din minister. A fost o perioadă în care s-a dezbătut și bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării și, în general, bugetul educației și cercetării. O perioadă cu simulări. Da, fiecare zi a fost o provocare”, a povestit Mihai Dimian, în podcastul LECȚIA DE AZI, realizat de Educație Privată în parteneriat cu Lumina – Instituții de Învățământ.
„Momentan sunt foarte multe activități, unele care au rămas dintr-o anumită perioadă din trecut, altele care sunt urgente, cum ar fi proiectele PNRR, care ar trebui încheiate până în 31 august. Ultimele dintre ele, altele trebuie încheiate până în mai. Și uitându-ne că aproximativ jumătate din suma alocată educației a fost atrasă în perioada 2021-2025, deci aproape în cinci ani de zile, mai avem cinci luni de zile să atragem cea de-a doua jumătate, ceea ce e o provocare mare și necesită foarte mult timp, pe care încerc să îl dedic pe lângă toate celelalte activități, dar aceasta este una din priorități și a fost o lună foarte intensă”, a mai spus ministrul.
URMĂREȘTE cea mai recentă ediție a podcastului LECȚIA DE AZI, din care poți afla prioritățile noului ministru.
ABONEAZĂ-TE, pemtru a primi notificări când publicăm următoarele episoade.