fbpx

EXCLUSIV Ministerul Educației vrea să fie eliminat triajul în funcție de temperatură, la examene

Photo 213878180 © Milkos | Dreamstime.com

Ministerul Educației va propune Ministerului Sănătății renunțarea la triajul în funcție de temperatură înainte de intrarea în sala de examen, la Bacalaureat și la Evaluarea Națională de anul acesta, au declarat pentru Educație Privată surse din instituție.

Sistemul de triaj în funcție de temperatură  a fost aplicat anul trecut, când elevii care aveau temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius nu au fost acceptați în sală. Pentru cei aflați în această situație, a fost organizată o sesiune specială.

Potrivit surselor citate, va rămâne, însă, valabil, triajul observațional, elevii cu simptome asociate Covid-19 (febră, tuse, dificultăți respiratorii, mialgii, stare generală modificată) urmând a fi trimiși acasă de supraveghetori. De asemenea, ministerul le va solicita părinților să își țină copiii acasă, în cazul în care aceștia au temperatură mare în ziua examenului.

Pentru astfel de cazuri, va exista o sesiune specială a Evaluării Naționale. Ordinul care o reglementează a fost publicat în această seară, în Monitorul Oficial.

Cine poate participa la etapa specială:

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a pot susține probele examenului în etapa specială, conform Calendarului de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2020—2021.

Candidaților din categoriile enumerate care au participat la una sau mai multe dintre probele de examen, da care nu au putut finaliza examenul li se recunosc probele desfășurate în perioada 22—25 iunie 2021.

Calendarul etapei speciale:

28 iunie—2 iulie 2021   Înscrierea la etapa specială a evaluării naționale (se pot înscrie numai
candidații care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut
înscrie în perioada 7—11 iunie 2021)
5 iulie 2021   Limba și literatura română — probă scrisă
6 iulie 2021   Matematica — probă scrisă
7 iulie 2021   Limba și literatura maternă — probă scrisă
9 iulie 2021   Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (ora 12,00)
Depunerea contestațiilor (orele 14,00—20,00)
10—11 iulie 2021   Rezolvarea contestațiilor
12 iulie 2021   Afișarea rezultatelor finale (după ora 12,00)

triajul

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.