Începutul anului școlar a declanșat un scandal major la școala din Șinca Nouă, județul Brașov. Elevii de la clasele a II-a și a III-a au început cursurile fără bănci, direct pe pardoseală. Directoarea unității de învățământ a relocat clasele fără aprobare și, potrivit părinților, a mutat băncile la altă școală, fiind ajutată de soțul său.
Părinții copiilor sunt revoltați de decizia luată de directoarea instituției, care, în ultima clipă, a decis relocarea unei părți dintre clasele de la școala din Șinca Nouă, reședința comunei, la școala din satul Paltin. Astfel, din ordinul directoarei, la școala din Șinca Nouă ar urma să mai învețe doar clasele IV-VIII, în timp ce clasele I, a II-a, a III-a și clasa pregătitoare ar fi obligate să facă naveta la Paltin. Această hotărâre a fost luată fără a avea aprobările necesare, respectiv Hotărârea Consiliului Local Șinca Nouă și avizul Inspectoratului Școlar Județean Brașov, scrie Monitorul de Făgăraș.
„Directoarea a mutat băncile vineri seara cu soțul dânsei, de la școala din Șinca Nouă la școala de la Paltin. Am anunțat și IȘJ Brașov și Prefectura Brașov de această situație. Ca să nu stea copiii noști pe jos în sala de clasă, am căutat prin școală și am adus bănci și scaune vechi. Păcat, pentru că școala este complet renovată, este modernizată. Nu înțelegem de ce vrea directoarea această schimbare. Noi, părinții, nu vrem ca elevii, copiii noști, să facă naveta la Paltin”, spune unul dintre părinți.
Inspectorul școlar general, Ovidiu Tripsa, se arată șocat de situația de la școala din Șinca Nouă.
,,Singura soluție pentru școala din Șinca Nouă este respectarea HCL și avizul Ministerului Educației pentru rețeaua școlară, adică să se revină la ceea ce a fost și anul trecut școlar. Nu se poate face o modificare în ultima săptămână. Doamna directoare invocă o hotărâre a consiliului de administrație, dar aceasta nu bate o hotărâre a Consiliului Local Șinca. Vreau să pun la masă, față în față, pe doamna directoare și pe primar să văd părerea fiecăruia“, a declarat Ovidiu Tripsa, inspectorul școlar general al ISJ Brașov, pentru Monitorul de Făgăraș.
Publicația locală precizează că a încercat să obțină un punct de vedere de la directoarea Școlii Gimnaziale din Șinca Nouă, Nicoară Alina, dar nu a răspuns la telefon.