fbpx

Elevii ucraineni pot continua cursurile online pe o platformă gratuită, anunță Lumina Instituții de Învățământ

Sursp foto: Facebook/UNICEFRomania

Elevii ucraineni obligați de un război nedrept să renunțe la școală și la normalitate pot continua cursurile online pe o platformă gratuită, în limba ucraineană, care este avizată de Ministerul Educației și Științei din Ucraina, anunță Lumina Instituții de Învățământ.

Platforma este disponibilă pentru toți elevii ucraineni care au acces la internet. 

 

Lumina Instituții de Învățământ, împreună cu GlobalEdu, au încheiat la începutul anului școlar 2021-2022 un parteneriat cu Liceul Meridian din Ucraina, iar în baza acestui parteneriat elevii ucraineni au acces acum la platforma online dezvoltată de acest liceu ucrainean și avizată de Ministerul Educației și Științei din Ucraina. 

 

Materialele video, prezentările și materialele suplimentare aferente întregului an educațional, la toate disciplinele, vor fi disponibile pentru elevii ucraineni conform programelor avizate de Ministerul Educației și Științei din Ucraina.

 

Pentru a putea beneficia  de această ofertă gratuită de învățământ la distanță, elevii ucraineni pot accesa site-ul de la link-ul https://meridianonline.com.ua/, unde aleg „order a consultation” și apoi anul de studiu în care se află.

 

Managerul de proiect, împreună cu echipa care lucrează acum în România, vor contacta toți elevii care își doresc să continue studiile online  și îi vor sfătui cu privire la acțiunile ulterioare.  De asemenea,  pot apela și numărul de telefon 0630709919, la care vor primi toate informațiile de care au nevoie, totul fiind în limba ucraineană.

,, Prin acest proiect oferim educație și speranță tuturor elevilor ucraineni, indiferent de locul unde se află. Platforma online dezvoltată de partenerul nostru din Ucraina, Liceul Meridian, oferă acces gratuit tuturor elevilor care își doresc să îți continue studiile în limba ucraineană. Este o platformă avizată de Ministerul Educației și Științei din Ucraina și oferă toate materialele de care elevii au nevoie în procesul educațional. Avem convingerea că fiecare dintre noi putem da o mână de ajutor celor care suferă astăzi din cauza acestui război iar noi, la Lumina Instituții de Învățământ am decis să oferim un sprijin direct elevilor ucraineni punându-le la dispoziție această platformă online gratuită. Educația trebuie să triumfe în fața războiului,, a declarat directorul general Lumina Instituții de Învățământ, Fatih Goktas.  

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.