fbpx

Elevii din Ferentari, ajutați la teme de ong-ul condus de Valeriu Nicolae direct în stradă

În urma unei decizii a Consiliului Local din Sectorul 5, elevii de la școala 136 din Ferentari nu mai pot primi ajutor de la Clubul de Educație Alternativă, în spațiul folosit timp de mai mulți ani de zile. Asociația condusă de Valeriu Nicolae a găsit o soluție inedită: școlarii au primit asistență la teme de la voluntari, direct în stradă.Situația a fost descrisă, pe Facebook, de Simona Adam, unul dintre voluntarii asociației:

”Astăzi a fost frumos la teme. Nu ne-au mai dat voie în sălile de clasă, așa că am făcut teme afară cu peste jumătate dintre copii, la trei mese și pe unde am apucat. A fost cu jandarmi, din astea. M-am tot uitat la containerele construite pentru after school și vizavi la sala de sport proaspăt construită, care stă închisă de peste 2 ani pentru că e plină de mucegai. Chiar dacă ambele au fost făcute la suprapret, sper că aceste containere să reziste mai mult decât sala de sport”, a scris Simona Adam. Ea a postat și mai multe fotografii, din care reiese în ce condiții au fost ajutați copiii.

La rândul său, Valeriu Nicolae a comentat situația:

Au fost foarte mulți copii. Atât de mulți încât pentru prima dată nu am avut îndeajuns de multe sandwich-uri. Noroc cu bananele și merele. Nu am avut îndeajuns de mulți voluntari. Clasele au fost închise că așa a fost ordinul și am avut și trei gardieni ca nu cumva să ne fure cineva. Interesul copiilor primează că doar așa zice la constituție. Am făcut lecții la club, pe hol și afară. Aveam nevoie de ceva provocări în viețile noastre plictisitoare. Pozele sunt frumoase dar triste. Nu o să uit asta dragă primărie a sectorului 5. Am îmbrăcat o parte din copii iar săptămâna viitoare vom termina încălțatul și îmbrăcatul tuturor.
#Româniameabună

În luna august, potrivit unei știri publicate de Hotnews, Consiliul Local Sector 5, unde PSD are majoritatea, a aprobat darea în folosință gratuită către Asociația Grupul de Acțiune Locală „Împreună dezvoltăm sectorul 5” a unui spațiu de 81 mp, având destinaţia sală de clasă, situat în incinta Școlii 136, începând cu 1 septembrie 2019 – pentru o perioada de 4 ani. Grupul ar fi obținut o finanțare europeană de 4 milioane de euro pentru a lucra cu copii din zona Ferentari (meditații, mentorat, activități sportive, șase zile pe săptămână) pentru reducerea gradului de marginalizate socială, sărăcie și îmbunătățirea rezultatelor la învățătură.

Spațiul respectiv fusese folosit în ultimii 9 ani de asociația condusă de Valeriu Nicolae, care le-a oferit copiilor din Ferentari asistență gratuită în domeniul Educației. După decizia Consiliului Local, ong-ului nu i s-a mai permis să își continue activitatea în spațiul respectiv.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.