
Mai mulți elevi ai Liceului Pedagogic din Bacău, care au întârziat la ore, au rămas pe lângă poarta unității de învățământ, pentru că direcțiunea a decis să nu-i mai primească.
Situația a fost relatată de publicația Ziarul de Bacău.
Potrivit sursei citate, prefectul județului, Lucian Bogdănel, consideră decizia conducerii liceului „profund neinspirată şi irațională”.
„Traficul din municipiul Bacău e departe de a fi cel mai fluent, iar astfel de întârzieri mai pot apărea fără ca ele să fie neapărat imputabile unor elevi care, totuşi, în această dimineață au înfruntat gerul pentru a veni – mulți dintre ei pe jos – la ore (…) nu mă aşteptam să văd că există directori decuplați de realitate care – sub imperiul temerilor de orice fel – iau hotărâri precipitate, care conduc la ştirbirea iremediabilă a propriei lor autorități”, a precizat prefectul.
După ce inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, a fost contactat de un părinte despre această situație, s-a dispus anchetarea celor semnalate pentru a se stabili care au fost motivele pentru care conducerea Colegiului Pedagogic Bacău a luat această decizie.
În acest sens, s-a solicitat un punct de vedere conducerii colegiului și, dacă se va impune, ISJ Bacău va lua măsurile specifice în astfel de cazuri.
În acest sens, s-a solicitat un punct de vedere conducerii colegiului și, dacă se va impune, ISJ Bacău va lua măsurile specifice în astfel de cazuri.