fbpx

Educatoare de la o grădiniță din Tășnad, acuzată de rasism față de o fetiță de cinci ani

Părinții unei fetițe în vârstă de cinci ani acuză o educatoare de la grădinița din Tășnad de discriminare, relatează publicația locală PresaSM.ro. Potrivit mamei fetiței, aceasta ar fi fost făcută ”țigancă” în momentul în care ar fi fost întrebată cum o cheamă.

Fetița apare și într-un videoclip pe YouTube, în care povestește ce i s-a întâmplat la grădiniță:

”Cum te cheamă?! Eu am spus Maya. Și mai cum?! Și am vrut să spun că mă cheamă Maya. Și a spus că: Nu, nu, este țigancă. Dar eu nu sunt țigancă, sunt o fetiță”.

Potrivit PresaSM.ro, primarul Tășnadului, Grieb Csaba Francisc, a chemat la mediere părinții, directoarea grădiniței și educatoarea, iar în limita atribuțiilor sale a solicitat și obținut – la cererea părinților – mutarea minorei într-o altă grupă.

Publicația consemnează și relatarea făcută de mama respectivei fetițe:

”Vreau să vă împărtășesc pățania mea de fapt a copilului meu din prima zi de grădiniță. Nu pot să cred că în 2020 e posibil să fim discriminati în așa hal. Am fost nevoită să îmi duc fetița la Tășnad la grădiniță, pentru că nu știu din ce motive grupa de la Cig a fost desființată (poate ne spune doamna directoare). A fost repartizată la grupa doamnei F. MARIA. În prima zi de grădiniță aceasta și -a permis să îmi jignească fetița spunându-i că e țigancă, discreditând-o în fața celorlalți copii. Am sesizat incidentul doamnei directoare care nu a luat nicio atitudine (probabil relația cu doamna educatoare este motivul). Am fost nevoită să mă adresez domnului primar Grieb care a luat măsuri imediat. Ca să înțelegeți, am să vă postez discuția cu fiica mea. Copiii nu mint niciodată! Orice părinte și-ar apăra copilul. Cu atât mai mult când este vorba despre discriminare rasială. O să cer și părerea conducerii Inspectoratului Școlar județean Satu Mare”.

Cazul a fost comentat și de sociologul Gelu Duminică, pe pagina sa de Facebook: ”Cam asta a primit un copil de 5 ani din partea doamnei educatoare în prima zi de grădiniță. Fața hada a rasismului în sistemul educational românesc e mai prezenta decât ne place nouă sa recunoaștem. În ultimii ani, s-au făcut pași însă mai e mult până la normalitate….”

 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.