fbpx

Ecaterina Andronescu, față în față cu eleva din Satu Mare care a criticat sistemul de Educație

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost interpelată direct de Andreea Varga, eleva din Satu Mare care a criticat învățământul românesc în șase pagini de eseu, la protestul #foaiagoală, desfășurat la simularea pentru bacalaureat. Întâlnirea a avut loc la prezentarea făcută de ministru proiectului ”Educația ne unește”, prin care Andronescu își explică propria viziune despre reforma Educației.

Prima întrebare a Andreei Varga s-a referit la modificările care pot fi aduse programei, pe care a criticat-o pentru faptul că este prea încărcată.

Pe fond cred că ai dreptate, trebuie schimbată programa şcolară, dar nu o putem face în timpul anului. Nu o putem face în interiorul unui ciclu de învăţământ. Ce putem face acum şi am început deja este să găsim mecanismul prin care programa ceea complicată este transformată de către profesor într-o manieră pe care el o înţelege şi devine mai atractivă”, a răspuns Andronescu.

Andreea Varga a vorbit și despre simulările de examen introduse, anul acesta, și la clasa a VII-a: ”Nu cred că a fost atractiv nici pentru elevii care au trebuit să învețe următoarele trei săptămâni toată materia care intra la simulare, nici pentru cadrele didactice care trebuiau să-și termine material până atunci”, a spus Varga.

”Un elev nu învață pentru examen, un elev nu învață pentru notă, un elev învață pentru a ști și a ști ce să facă cu ceea ce învață, și învață în fiecare zi”, a răspuns ministrul.

La finalul dialogului, Andronescu s-a referit la felul în care eleva din Satu Mare și-a susținut argumentele, în cadrul protestului #foaiagoală: ”Am apreciat modul în care ai fost notată pentru că profesorul nu avea cum să treacă dincolo de ceea ce ai scris. Cred că ești un copil inteligent, ești un copil ușor rebel, și lucrurile acestea se câștigă odată cu anii pe care vrei sau nu vrei tot îi adaugi. Te felicit pentru scrisoare și îți recomand să-ți folosești inteligența pe care ți-a dat-o Dumnezeu într-o evoluție profesională pe care poți să o obții și să o așezi la cotele cele mai înalte.”

Dialogul dintre ministru și elevă, integral, aici:

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.