


Două adolescente din Iași au fost găsite vinovate de tâlhărie calificată, după ce au jefuit în plină zi doi elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”. Fetele au fost pedepsite de judecători să meargă la școală.
Cum ambele erau minore la data faptei, judecătorii nu le-au putut condamna la închisoare, ci au dispus cea mai severă măsură educativă neprivativă de libertate prevăzută de lege: obligarea de a urma cursurile școlare și asistarea zilnică de către serviciul de probațiune, timp de șase luni, scrie Ziarul de Iași.
Incidentul s-a produs pe 27 mai 2024. Victimele, o fată și un băiat, se aflau împreună cu alți doi colegi când au fost abordate de Gabriela A. (16 ani) și Miruna C. (14 ani). Sub pretextul că vor să verifice dacă au bani sau țigări, fetele le-au luat ghiozdanul și au furat 6 lei din carnetul de note al unuia dintre băieți.
Când au observat că Maria purta o brățară de argint, una dintre agresore i-a cerut să i-o dea. Deși fata a refuzat, explicând că bijuteria era un cadou de la mama ei, decedată, cele două nu s-au oprit. Una dintre ele a amenințat-o cu un spray paralizant, iar tânăra a cedat.
După incident, victimele au alertat poliția, iar tâlhăroaicele au fost identificate rapid pe baza planșelor fotografice. Brățara nu a mai fost recuperată.
În fața instanței, magistrații Judecătoriei Iași au reținut că, deși fapta este gravă — pedepsită de Codul Penal cu închisoare de până la 10 ani —, în cazul minorilor pot fi aplicate doar măsuri educative. Dat fiind mediul familial precar al celor două, lipsa supravegherii și nivelul redus de educație, judecătorii au decis aplicarea măsurii maxime neprivative: asistare zilnică timp de șase luni, cu obligația de a frecventa cursurile școlare, potrivit Ziarul de Iași.
De asemenea, instanța le-a obligat pe cele două minore să plătească 2.006 lei despăgubiri către victime, reprezentând prejudiciul total produs.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.