fbpx

DOCUMENT Toate amendamentele la Legile educației depuse de parlamentari

Educație Privată prezintă, integral, toate amendamentele depuse de parlamentari la proiectele de Legi ale educației.

În total, este vorba de 587 de pagini de text, pe care deputații și senatorii trebuie să le citească, să le dezbată și să le voteze pro sau contra.

Doar PSD a depus 790 de amendamente.

Documentul care conține toate amendamentele parlamentarilor poate fi accesat aici:

Tabel Plx 253_23

PSD a depus 790 de amendamente la Legile educației, a anunțat deputata Natalia Intotero, președinta Comisiei de învățământ.

Surse politice au declarat pentru Educație Privată că mesajul conducerii PSD către parlamentarii săi a fost să tergiverseze cât mai mult posibil dezbaterile, în timpul negocierilor pentru rotativa guvernamentală. Potrivit surselor citate, PSD intenționează să folosească Legile educației ca ”monedă de schimb” în discuțiile despre distribuirea portofoliilor în noul guvern, pe măsură ce relația cu PNL devine tot mai tensionată.

În același timp, sursele Educație Privată au indicat posibilitatea ca PNL să renunțe la adoptarea Legilor învățământului prin traseu clasic și să apeleze la asumarea răspunderii în Parlament, procedură folosită și în anul 2011, la adoptarea Legii educației în varianta Daniel Funeriu. PNL ar urma să păstreze această opțiune doar pentru cazul în care scenariul în care situația conflictuală din negocierile cu PSD ar deveni deosebit de acută.

amendamentele la legile educației amendamentele la legile educației

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.