fbpx

Doamna Gina, cea mai iubită învățătoare din Șeica Mare, județul Sibiu

foto: Facebook/ Consiliul Județean Sibiu

Doamna Gina, cum îi spun copiii, este cea mai iubită învățătoare din Șeica Mare, județul Sibiu. Virginia Benghea este dedicată trup și suflet procesului educativ, inspirândându-i și motivându-i pe elevi prin propriul exemplu. Este și cazul lui Tibi, născut cu o problemă la mâini, care în urmă cu mai bine de 25 de ani i-a fost elev. Virginia Benchea i-a promis că poate face orice își dorește, iar pentru a-i demonstra a învățat să cânte la fluier cu degetele de la mâini legate cu elastic.

Astfel a putut să înțeleagă cu adevărat durerea, teama, dar și speranța într-o viață normală a micului său elev.

„Tibi avea, la fiecare mână, câte două degete lipite între ele. Așa s-a născut. I-am spus că poate să facă orice, ca toți ceilalți copii, chiar să cânte la fluier”, spune doamna Gina

Povestea ei a fost scoasă la lumină de Consiliul Județean Sibiu.

„Despre Virginia Benghea, învățătoare în Șeica Mare, vorbește multă lume din satele de pe Valea Visei. Pentru că doamna Gina este cea care le pune elevilor săi aripi. Pe holul principal din Școala Gimnazială Șeica Mare, Virginia Benghea a pictat, alături de elevii săi, o pereche de aripi. Este, poate, cel mai instagramabil loc din școală. «Aripi spre viitor» stă scris, deasupra, lucru tocmai confirmat și de cei 7 absolvenți ai generației precedente, care, cu note mari, au intrat la Colegiul Național «Gheorghe Lazăr» din Sibiu. Alți câțiva au ajuns la «Goga» sau «Pedagogic», oferind încă un motiv de mândrie pentru școala din Șeica Mare, pe băncile căreia, între 1948 și 1950, s-a aflat și Paul Goma, cel care avea să devină unul dintre cei mai străluciți scriitori disidenți ai regimului comunist”, relatează CJ Sibiu pe pagina de Facebook.

„Am observat că atunci când pictează sau cântă, copiii sunt mult mai liniștiți. Devin prieteni. Așa m-am apucat să învăț să cânt și la chitară. Alături mi-a fost și soțul, care a învățat în rând cu mine. Amândoi aveam deja peste 40 de ani, dart nu ne-a fost greu și chiar a meritat. Copiii merită orice efort”, spune Virginia Benghea.

În urmă cu 12 ani, cea mai iubită învățătoare din Șeica Mare, a început să se deplaseze cu ajutorul unui baston: „Sănătatea a trecut, la un moment dat, pe locul doi, iar acest lucru m-a adus în situația de a mă deplasa mai greu. Am o rpoblemă la coloană, dar asta nu mă împiedică să mă urc pe scară atunci când, alături de copii, pictez pereții din școală.”

Pe ulițele din Șeica Mare, Calvaser, Buia, Boarta, Ștenea sau Petiș sunt multe șanse să răsune acorduri vesele de chitară. Prin case, copiii își pregătesc temele și, în mod sigur, majoritatea se pricep foarte bine la desen. „Acestea sunt semnele clare că doamna Gina reușește să dea aripi copiilor, insuflându-le drag de carte și de frumos, dar și respect pentru aproapele lor”, precizează CJ Sibiu.

Puterea educației este confirmată și de primarul din Șeica Mare, domnul Nicolae Șușa. Potrivit acestuia, în evidențele polițiștilor din comună se află în jur de 40 de tineri care au săvârșit diverse abateri. Niciunul dintre delicvenți nu a făcut parte din cercurile desen sau muzică ale școlii și nici nu este membru în ansamblul folcloric al primăriei.

„Copiii român buni doar atunci când îi implici în activități frumoase. Într-un fel, primăria continuă munca doamnei Gina, mulți dintre elevii dânsei debenind instrumentiști, dansatori sau interpreți în Ansamblul Florile Visei. Toți sunt copii buni și ne mândrim cu ei”, spune edilul șef din Șeica Mare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.