Dimian: Utilizarea primei didactice și în 2027, pe agenda sesiunii extraordinare a Parlamentului

ID 47680801 © Antonio Guillem | Dreamstime.com

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării,a  anunțat că prelungirea termenului pentru utilizarea primei didactice ar urma să fie inclusă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului.

Într-un comentariu pe pagina sa de Facebook, Dimian a precizat că aceasta a fost singura soluție de legiferare a prelungirii, după ce Guvernul Bolojan a fost demis în urma moțiunii de cenzură PSD-AUR.

”Este agreat și cu reprezentanții Comisiei Europene ca prima de carieră didactică să se folosească și în anul școlar / universitar următor. Pentru că Guvernul demis nu are drept să dea ordonanțe de urgență, soluția a fost să se depună un amendament în Parlament cu această prelungire la dezbaterea unui OUG dat anterior. Vedem după sesiunea extraordinară a Parlamentului din această lună dacă putem considera rezolvat și acest aspect”, a transmis ministrul Educației.

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, marți, că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară.

Într-o postare publicată pe Facebook, Bolojan a precizat că Executivul nu mai poate adopta reformele prin angajarea răspunderii sau prin ordonanțe de urgență, astfel că proiectele legislative vor trebui dezbătute și votate de Parlament.

„În lunile iulie și august, cel mai important proiect pentru România este absorbția fondurilor europene din PNRR. Mai avem de atras peste 4,5 miliarde de euro sub formă de granturi. Din aceste fonduri sunt finanțate lucrările la Autostrada Moldovei, electrificarea liniilor de cale ferată, spitalele aflate în construcție, școlile și creșele, anveloparea blocurilor, precum și o bună parte dintre investițiile din orașele și comunele din întreaga țară”, a transmis Bolojan.

Foto: ID 47680801 © Antonio Guillem | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.