


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le cere părinților să nu își orienteze copiii doar către disciplinele care se examinează la Evaluarea Națională sau la bacalaureat.
Întrebat, în emisiunea Info EDU de la TVR Info, dacă va deschide o discuție pentru a schimba formatul examenului de Evaluare Națională, Dimian a răspuns:
”O deschid, dar o deschid în ambele direcții. Și în privința părinților, să gândească să nu împingă elevii doar către disciplinele care se examinează. Pe de altă parte, încercăm să oferim și noi un sprijin prin această diversificare pentru a spori poate importanța, pentru că, din punctul meu de vedere, principala problemă în învățământul românesc este legată de motivația elevilor pentru studiu. Și pare că am transformat această motivație pentru studiul unei discipline în motivația pentru nota pe care o obțin la Evaluarea Națională sau nota pe care o obțin la examenul de bacalaureat.”
”Asta nu este o abordare adecvată formării unei persoane și mai ales ajutorului pe care acea disciplină i-l oferă în viață ulterior. Ea n-a fost pusă acolo întâmplător. Dacă am decis că o anumită disciplină face parte din formarea lui, cu siguranță îl va ajuta în viață. S-ar putea ca o educație financiară și antreprenorială, spre exemplu, care nu se oferă la bacalaureat și poate nu nici în programul de formare, dacă n-au ales-o ca opțional, să nu reprezinte o țintă pentru acești elevi, pentru că nu se regăsește în evaluare, dar ea reprezintă un ajutor important în deciziile pe care le iei în viață ulterior”, a adăugat Dimian.