


Universitatea din Bucureşti a lansat platforma descopeRO, un proiect prin care îşi propune să apropie cercetarea academică de publicul larg, prin prezentarea rezultatelor ştiinţifice ale cercetătorilor din cadrul instituţiei. Platforma include şi cercetări aplicate care pot sprijini autorităţile publice.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pe platformă sunt publicate proiecte, articole şi rezultate ale cercetării realizate la Universitatea din Bucureşti, cu accent pe impactul acestora asupra societăţii şi pe posibilitatea de a fi utilizate în elaborarea politicilor publice.
„Arătăm că cercetarea nu este doar un exerciţiu abstract, ci ne ajută să înţelegem societatea în care trăim şi să ajungem să convertim rezultatele cercetării în politici”, a declarat Carmen Chifiriuc, prorector responsabil cu Cercetarea în cadrul Universităţii din Bucureşti.
Universitatea susţine că descopeRO.unibuc.ro funcţionează ca o punte între mediul academic şi societate, facilitând dialogul dintre cercetători, decidenţi, societatea civilă şi publicul larg.
Platforma include articole publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de top, care abordează teme precum calitatea mediului, restaurarea ecologică, patrimoniul natural şi cultural, dar şi cercetări despre microbiom şi rolul acestuia în viaţa umană.
„Veţi găsi articole despre patrimoniul cultural, material şi imaterial, despre modalităţile prin care pot fi prioritizate intervenţiile asupra clădirilor de patrimoniu, dar şi despre relaţia cu microbiomul, pentru că ne aflăm în epoca microbiomului”, a precizat Carmen Chifiriuc.
Platforma include şi cercetări aplicate care pot sprijini autorităţile în elaborarea şi implementarea unor planuri de management şi strategii de sustenabilitate, dar şi studii despre adaptarea la stres, gestionarea crizelor şi răspunsul societăţii în situaţii dificile.
„Descoperim modalitatea în care cercetările de la Universitatea din Bucureşti pot ajuta diferite autorităţi la implementarea unor planuri de management, la realizarea unor strategii de sustenabilitate. Despre toate acestea puteţi citi şi puteţi intra în contact cu cercetătorii noştri pe platforma descopeRO”, a mai transmis prorectorul UB.
Pe descopeRO sunt prezentate şi cercetări aplicate care pot sprijini autorităţile publice în elaborarea unor planuri de management, strategii de sustenabilitate sau măsuri de adaptare în situaţii de criză, dar şi studii despre stres şi mecanismele de adaptare ale indivizilor şi comunităţilor.
Lansarea platformei a fost anunţată şi pe pagina de Facebook a Universităţii din Bucureşti, unde oficialii instituţiei îi invită pe cei interesaţi să exploreze conţinutul şi să propună teme de interes, precum sănătatea, mediul, educaţia, tehnologia sau politicile publice.