Descoperire șocantă pe șosea: 31 de copii într-un microbuz școlar cu 16 locuri

Poliția Română

Polițiștii rutieri au depistat în trafic un microbuz școlar în care se aflau 31 de copii, dublu față de capacitatea maximă admisă.

Microbuzul școlar a fost oprit în trafic pe DN 10, în județul Covasna, în cadrul acțiunii Truck&Bus. Șoferul, un bărbat de 45 de ani, a fost amendat cu peste 7.800 de lei, iar polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului, potrivit News.ro.

Poliția Română explică, într-o postare pe Facebook, de ce astfel de acțiuni sunt vitale pentru siguranța elevilor.

„Astăzi, în timpul verificărilor privind transportul de persoane și mărfuri, polițiștii rutieri au descoperit un microbuz școlar, în care se aflau 31 de copii, dublu față de capacitatea maximă admisă. Astfel de situații nu sunt doar abateri – sunt pericole reale pentru siguranța celor mici: supraglomerare, lipsa centurilor pentru toți pasagerii și dificultatea de evacuare, în caz de incident pot transforma orice oprire bruscă într-o tragedie”, se arată în postare.

Vehiculul, omologat pentru 16 locuri, transporta 31 de elevi, depășind astfel cu mult capacitatea maximă admisă. Reprezentanții Poliției au precizat că transportarea elevilor în asemenea condiții reprezintă un risc major: lipsa centurilor pentru toți pasagerii, supraglomerarea și imposibilitatea evacuării rapide pot conduce la consecințe grave, integritatea copiilor fiind pusă în pericol.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.822,5 lei și au reținut certificatul de înmatriculare al microbuzului.

Acțiunea Truck&Bus se desfășoară în perioada 17–23 noiembrie, parte a Planului de operațiuni ROADPOL, care vizează respectarea normelor legale privind transportul de mărfuri și persoane. Verificările includ respectarea timpilor de conducere și odihnă, legalitatea efectuării transportului, deținerea documentelor obligatorii, respectarea capacității maxime admise, evaluarea stării psiho-fizice a conducătorilor auto și respectarea limitelor de viteză.

Luciana Antoci: Unii profesori încă mai cred că întrebările sunt un atac la autoritatea profesorală

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.