fbpx

Deca: Orele pierdute din luna mai nu se mai recuperează. Salariile au fost deja plătite

Orele pierdute din luna mai nu se mai recuperează, ci doar cele din luna iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, după audierile de astăzi din Parlament.

Ea a precizat că salariile pentru luna respectivă au fost deja plătite.

”Recuperarea nu se face pentru zilele afectate de protest în luna mai. Pentru acele zile au fost deja plătite salariile.

Ceea am lăsat la latitudinea unităților de învățământ, în funcție de infrastructură, situație; câți profesori au fost în situația de protest, în funcție de efectivul de elevi pe care-l au există posibilitatea unor recuperări pe parcursul acestor zile de școală.

Ele variază. Pentru unele școli ultima zi de școală este 16 iunie, pentru alte școli – de exemplu, liceele tehnologice – vorbim despre 23 iunie. În acest interval, unitățile de învățământ organizează un program de recuperare, cu aprobarea Consiliului de Administrație”, a afirmat Ligia Deca, citată de Euronews România.

Ligia Deca, propusă pentru funcția de ministru al Educației în noul guvern condus de Marcel Ciolacu, a mai anunțat că a lăsat la latitudinea școlilor să decidă cu privire la recuperarea orelor, în ultimele zile de școală, pierdute în urma grevei generale. Ea a subliniat că programul de 14 ore pe zi, precum cel practicat într-o instituție de învățământ din București, nu este rezonabil și a îndemnat persoanele care cunosc situații similare să le aducă la cunoștință Ministerului Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.