fbpx

De azi, minorii care au împlinit 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi. Care sunt condițiile

Sursă foto: Freepik

De astăzi, minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile legii, informează Poliția de Frontieră.

Care sunt condițiile:
🔎 În cazul în care minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se deplasează în vizită la rude, acesta trebuie să prezinte la controlul de frontieră, pe lângă documentul de călătorie individual sau, după caz, cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate și:

☑️ o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).

Declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificată de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.

minorii pot călători neînsoțiți minorii pot călători neînsoțiți

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.