I se spunea Laurențiu

de Marcel Bartic, profesor de istorie

I se spunea Laurențiu.

Din 1965 a fost recrutat de Securitate și a turnat, fără discriminare, pe toți cei care-i stăteau în gât regimului comunist. A dat note informative despre colegii lui medici, pacienți, studenți străini, simpatizanți ai monarhiei și români aflați în exil. A scris cu entuziasm reușind chiar să impresioneze organele Securității care l-au lăudat pentru „spiritul lui de sinteză și analiză”.

Iar Securitatea chiar nu era ușor de impresionat.
A dat o mână de ajutor, informativă, sigur că da, la asasinarea lui Vlad Georgescu, director al secției în limba română Europa Liberă. L-a primit omul ăla în casă și, cât se pregătea să-l omenească cu un fursec, cu o cafeluță, Laurențiu memora fiecare ungher al casei pentru o schiță pe care urma să o ofere Securității.

Pe vremea în care alții erau dați afară din universități pe motiv de origine nesănătoasă, monsieur Laurențiu, membru al unei vechi familii boierești, sărea câte două, trei trepte odată pe scara ierarhiei universitare. Funcții, responsabilități din ce în ce mai importante și, evident, vizite în străinătate. La specializare. Ocazie cu care, sigur că da, mai trecea în carnețelul personal ce mai zicea unul, ce mai spunea altul.

Între timp, unii români, disperați de sărăcia și dictatura comunistă, mureau încercând să treacă Dunărea înot spre libertate.
Distinsul nostru personaj era un om strângător. A primit bani pentru notele informative. Nu refuza nimic, indiferent de sumă. I s-au decontat de către organele Securității inclusiv banii cu care cumpăra micile cadouri oferite celor pe care îi vizita în străinătate și pentru care redacta minuțioase rapoarte de informare.

Da, da, exact în perioada aia în care părinții tăi și ai mei înghețau de frig pe la cozile alea interminabile de la Alimentara pentru o pungă de gheare și gâturi de pui numite „adidași”.
Au trecut anii. Frunzele s-au veștejit și au căzut, omătul s-a așezat peste ele și altele au înverzit odată cu venirea primăverii.

Între timp, a venit Revoluția și, în loc să dăm cu lehamite și ultima pagină a poveștii lui Laurențiu, ca după un roman prost care-ți lasă o senzație de dezgust profund, ce să vezi?
Surpriză!
Începe un nou capitol pentru Laurențiu.
Un capitol care l-a catapultat direct în aula Academiei Române.
Epoca în care se căciulea în fața ofițerului de securitate, care-i strecura trei, patru sute de lei în buzunar pentru ultimul raport, a luat sfârșit.
Laurențiu era acum un simbol al elitei postdecembriste. Un intelectual respectat, invitat pe la conferințe, evenimente cu ștaif și interviuri cu pretenții culturale. Originile lui aristocratice și mormanul de titluri universitare au îngropat cu totul o carieră de turnător cinic și abject. Lumea i se adresa acum cu deferență , cu „domnule academician”, cu „distinsul nostru invitat”. Orice pârț îi era adulmecat cu pioșenie și recunoștință. Babele cădeau în leșin orgasmic la fiecare autograf pe care îl primeau de la el la vreo lansare de carte.

La împlinirea vârstei de o sută de ani (căci, da, tovarăși, a prins liniștit suta!) președintele Academiei Române, domnul Ioan Aurel-Pop afirma că viața distinsului său coleg „este ea însăși istorie!”. Simțind probabil că recunoașterea activității lui Laurențiu nu ar fi completă fără o binecuvântare patriarhală, Preafericitul Daniel s-a grăbit și el să-i ofere cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe:
Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur.

Cronicile nu ne spun cum o fi zâmbit în sinea lui bătrânul Laurențiu. Da’ putem bănui.
Astăzi, Laurențiu a trecut la cele veșnice.
Un cor de bocitoare îi plâng acum dispariția, smulgându-și părul din cap. Unde te duci tu, Laurențiuleee? Cui ne lași tu, mă, mămică, măăă! Ne lași cu neomarxiștii ăștia care vrea capitalism și Uniune Europeană, Laurențiuleee!

La priveghi îi vor sta alături cu toții clefăind în șoaptă cuvinte precum „țară”, „neam românesc, „cultură” și „Dumnezeu”.

Întins în copârșeu, cu mâinile pe piept și ochii închiși, parcă se vede încă zâmbetul ăla al lui Laurențiu. Discret. Modest.
Dar se vede.