fbpx

David Popovici: Sunt un băiat care înoată repede și care are niște antrenori și niște părinți foarte buni

Foto: Federazione Italiana Nuoto

David Popovici, înotătorul român în vârstă de 16 ani, care a obținut trei medalii de aur, una de argint și a doborât două recorduri mondiale la europenele de juniori, se descrie cu simplitate. ”Sunt un băiat care înoată repede și care are niște antrenori foarte buni”, a declarat Popovici, la întoarcerea în țară de la Campionatele Europene de juniori.

”Antrenorii mei, Adrian Rădulescu și Dragoș Luscan sunt unii dintre cei mai importanți oameni, fără de care nu aș fi putut să ajung aici”, a spus campionul român.

”Le mulțumesc, de asemenea, părinților mei. Aș vrea să mulțumesc federației, tuturor celor care mă susțin, pentru că sunt o mulțime de oameni și mi-ar lua o veșnicie să-i numesc pe toți.

Vă mulțumesc tuturor!”, a adăugat David Popovici.

Alte declarații ale campionului:

Acum merg la Tokyo cu același gând, de a face ce pot să fac cel mai bine într-o finală, să mă descurc, să mă obișnuiesc cu o finală olimpică, pentru că vor veni multe, dar și să mă distrez pe cât de tare pot acolo, pentru că despre asta este vorba, ăsta-i spiritul olimpic.

Gândurile mele au rămas la fel, tocmai pentru că înainte să ajung la europenele de juniori, eram conștient că o să trec printr-un concurs greu și lung, o să stau doar 3 zile în țară și o să plec apoi la olimpiadă. Am fost focusat pe două concursuri în același timp, și faptul că mi-am depășit cu mult așteptările acum, nu schimbă cu nimic concentrarea și ce mi-am propus pentru olimpiadă.

Aștept să mă calific în finala olimpică, și de acolo se poate întâmpla orice. Cine se simte cel mai bine în ziua aia, cine e el mai pregătit mental, mai puternic mental, va triumfa.

Am auzit imnul național după destul de mult timp, pentru că au fost puține concursuri, și nu doar o dată, ci de trei ori. Și de fiecare dată când am urcat pe podium să văd steagul acolo, să ma uit la toată lumea din tribună stând în picioare, la colegii mei cum mă privesc, a fost foarte tare.

Sunt un băiat care înoată repede, care are niște antrenori foarte buni, niște părinți foarte buni și niște oameni care mă susțin, geniali.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.