fbpx

David, elevul care a murit la internatul din Odorheiu Secuiesc, ar fi împlinit 18 ani de Crăciun

David, elevul care a murit sub dărâmături la internatul din Odorheiu Secuiesc, urma să-şi sărbătorească majoratul chiar în ziua de Crăciun.

Potrivit Observator News, pe  aproape tot parcursul operaţiunii de salvare acesta a fost conştient şi a comunicat cu pompierii, însă în momentul în care a fost scos dintre betoane, băiatul şi-a pierdut cunoştinţa. 

Elevii de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbuşit parţial în cursul zilei de luni, vor fi cazaţi într-o altă clădire după ce vor reveni din vacanţă şi vor primi ajutoare din partea autorităţilor, a declarat prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor.

Acesta a menţionat că, în cursul dimineţii de marţi, la sediul Prefecturii din Miercurea Ciuc a avut loc o şedinţă operativă la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii, în cadrul căreia s-au stabilit, printre altele, o serie de măsuri pentru sprijinirea tuturor elevilor afectaţi de acest incident.

Petres Sandor a precizat că în internat stăteau 97 de copii din localităţile învecinate, iar aceştia au rămas fără îmbrăcăminte şi rechizite şcolare.

„În cursul zilei de ieri, ne-am axat cu prioritate pe salvarea elevilor rămaşi sub dărâmături, iar astăzi am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi. Sunt familii cu probleme, vă daţi seama, copiii au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. În clădire nu se va mai intra, iar noi dorim să vedem care sunt nevoile, ca să îi putem ajuta. De asemenea, trebuie să organizăm şi cazarea elevilor care au stat în internat, să ştie unde vor sta după vacanţă, când se va relua şcoala”, a afirmat, pentru AGERPRES, Petres Sandor.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.