


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, și-a anunțat intenția de a analiza modul în care este reglementat masteratul didactic.
”În ceea ce privește masteratul didactic iarăși avem un anumit model prins în legea din 2023. Trebuie să vedem ce facem. Mergem pe modelul din lege? Mergem pe mai multe modele? Este un lucru pe care l-am început în dezbaterea publică, inclusiv în cadrul Academiei Române. N-am ajuns la o concluzie finală încă. Vom continua discuțiile, fiindcă aș vrea ca în final modelul legat de masteratul didactic să fie unul larg acceptat, atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară”, a declarat David, în această seară, înyt-o intervenție live, pe pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării.
”Pe termen mediu, când se va lucra la legea salarizării unitare, așa cum am spus, a trebuit să cerem ca angajamentul făcut Educației, și anume salariul mediu brut pe economie ca punct de start pentru profesorul debutant și pentru asistent să se vadă acolo, și după aceea să gândim celelalte dezvoltări. Iar pe termen lung sunt în discuție cu liderii coaliției pentru a asuma acel pact pe care l-am propus, pentru un deceniu al educației și cercetării, în care sunt trei lucruri simple. Să avem un buget în fiecare an mai mare decât a fost în anul precedent, să ținem structuri legate între ele, care interacționează unele cu altele, zona de educație și zona de cercetare”, a mai spus David.
”Colaborarea strânsă pe care trebuie să o avem între universități și institute, la rândul ei, trebuie să fie definită mult mai bine, astfel încât să ne asigurăm că sistemul național de cercetare, dezvoltare și inovare reflectă și are toate componentele de care o țară are nevoie”, a adăugat ministrul.
Citește și
Elefantul URIAȘ din încăperea universitarilor: licența pentru profesia didactică