Daniel David: „Perioada de austeritate din educație s-a încheiat”

ID 382422995 © LCVA | Dreamstime.com

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat, la deschiderea anului universitar 2025-2026 de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, că sistemul de învățământ nu va mai trece prin măsuri de austeritate, ci intră într-o etapă de dezvoltare.

„Am mai spus, educația a dat ce a trebuit să dea, s-a încheiat perioada de austeritate în domeniul nostru, trebuie să începem să creștem”, a declarat David.

Potrivit acestuia, una dintre prioritățile ministerului este reforma curriculară din învățământul preuniversitar. Planurile-cadru pentru liceu și programele școlare vor fi refăcute, cu implicarea profesorilor universitari, a cadrelor didactice din școli și licee, dar și a cercetătorilor. Echipele lucrează cu modele internaționale, din sistemele nordic, anglo-saxon și german, pentru a construi conținuturi mai moderne și mai aerisite.

„Manualele și conținuturile actuale sunt depășite – au 10, 15, chiar 20 de ani vechime – și nu mai putem funcționa în acest mod. Dacă lucrurile evoluează bine, din toamnă vom putea începe liceul într-o logică curriculară nouă”, a subliniat ministrul.

Pe lângă schimbările de conținut, David a dat asigurări că anul acesta nu există riscul întârzierii plății salariilor și burselor elevilor, iar bugetul pe 2026 va reflecta direcția de creștere pe care și-o propune ministerul.

„Putem privi cu încredere către o etapă de creștere, inclusiv în bugetul de anul viitor. Din perspectiva educației și cercetării, mă aștept ca în 4-5 ani să apară rezultate semnificative”, a adăugat el.

Ministrul Daniel David: Au existat atacuri care vizau destabilizarea țării

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.