fbpx

Alexandru Cumpănașu a fost trimis în judecată. Este acuzat că a mințit în privința studiilor superioare

Alexandru Cumpănașu a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de procurorii DNA Constanța că a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA, conform surselor din instanță consultate de G4Media.

Conform procurorilor, Alexandru Cumpănaşu ar fi minţit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.

Alexandru Cumpănașu a negat, în momentul în care a fost inculpat de DNA (2019), că a prezentat documente false în momentul angajării la SNSPA și spunea că îl va da în judecată pe rectorul Remus Pricopie, pentru că i-a „afectat imaginea”, după ce instituția a anunțat că va lua măsuri în urma unor verificări suplimentare, potrivit sursei citate.

Potrivit declarației de avere semnate cu ocazia candidaturii la prezidențiale, Alexandru Cumpănașu a primit un salariu peste 5.500 lei pe lună de la SNSPA în 2018 și alți 4900 lei pe lună de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCIDI), deși nu are studii superioare.

Context

G4Media a arătat cum Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Academia de Poliție, Autoritatea pentru Cercetare, primării de sector – toate aceste instituții au fost parteneri în proiecte de zeci de milioane de lei cu Asociația pentru Implementarea Democrației, ONG-ul fondat și condus de Alexandru Cumpănașu. Același personaj acuza Statul român de mafiotizare și amenința cu ”destructurarea” acestuia.

ONG-istul abonat la bani publici a candidat la prezidențialele din 2019 pe seama tragediei din Caracal, unde nepoata sa și o altă adolescentă au fost ucise. Cumpănașu a ventilat în spațiu public teorii ale conspirației conform cărora cele două adolescente ar fi fost în viață, iar autoritățile ar mușamaliza cazul.

1 comment

  1. Eminescu spune:

    Nu doar Cumpănașu trebuie sa fie trimis în judecata, ci toți cei care nu au verificat documentele, cei care i-au semnat contractul de munca, statul de plata. Foarte mulți trebuie sa între cu Cumpănașu la pușcărie.

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.