fbpx

ISJ Galați, după ce o elevă a primit nota 3, în loc de 8,25: mesaj de compasiune față de profesori, nu și față de elevă

ISJ Galați afirmă că o eroare de borderou ar fi stat la baza notării cu 3 a tezei unei eleve, la Evaluarea Națională, în urma contestației aceasta obțînând notă 8,25.

„Am primit o sesizare de la Comisia județeană de evaluare a județului Galați care ne-au sesizat o diferență foarte mare de punctaj, de la notă 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de marți lucrările din centrul zonal de contestații, am început cercetările. Comisia județeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat și celelalte lucrări din centru și am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat Daniela Marchitan, inspector școlar general, citată de ziare.com.

Inspectorul general susține s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor.

„Am sesizat comisia națională de Evaluare Națională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declarațiile celor doi profesori evaluatori și așteptăm rezoluția comisiei naționale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicație și de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul și primul rând”, a precizat Marchitan.

„În ultimii ani, profesorii refuză din ce în ce mai mult să participe în comisiile de corectură a tezelor la examenele naționale. Presiunea este foarte mare, iar timpul pe care îl au alocat evaluării acestor lucrări este foarte scurt. A fost foarte greu să găsim atâția profesori evaluatori și în acest an. Oboseala care s-a acumulat și-a spus cuvântul în acest caz”, a fost de părere inspectorul general.

Aceasta nu a făcut, însă, nicio referire la impactul pe care eroarea profesorilor l-a avut asupra elevei. Mama acesteia declarase că fata a suferit un șoc psihic atunci când a văzut nota inițială.

ISJ Galați

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.