Cum am reușit performanța de a-mi adormi un elev

Mărturisesc.

Era acum vreo 13, 14 ani. Predam într-o școală din mediul rural din judetul Neamț. Cred că la o clasă de-a sasea, că eram la marile descoperiri geografice. Pe mine mă luase valul și zi-i de aia, zi-i și de ailaltă, amarul și parastasul lor de conchistadori, cum era cu caravela, în fine, curgea povestea domol ca apa Siretului într-o zi de toamnă. Io mă și teleportasem deja în Lumea Nouă și transmiteam în direct de acolo.

La un moment dat, îmi fac copiii semn, domnu, domnu, videț c-o adormit Constantin! Vai di mini, zic, da cum, da di ci, ia să văd.

Ei, na, ce să vezi… Dormea Constantin al meu, dus, iac-așa, de mai mare dragul, întins cu capul pe bancă ș-o mână vârâtă dedesubt pe post de pernă. Trăgea zdravăn la aghioase. Sforăia așa încetișor și, din când în când, mai plescăia câte oleacă din gură.

Și sforrr, și sforrrr…

Frați creștini, să mor acolo și nu altceva.

Băi, zic, gata, pân-aici. E timpul. Mă reprofilez. La munci agricole, lăcătuș mecanic, strungar, habar n-am, oi vedea io. Muncă cinstită sa fie.

Le zic celorlalți, băi, ia mai incet așa, lăsați-l să doarmă. In definitiv, somniferul am fost io, de ce să-l cert pe bietul copil. Scad și eu câteva octave, mai zic ceva de Magellan, de consecințe, citim un text, în fine, se sună. Constantin tresare speriat în râsetele clasei și dă să se scuze, că n-a vrut, că așa și pe dincolo. Stai, bre, linistit, îi spun. N-ai tu nici o vină.

Data viitoare, o să fie dom profesor mai atent să bage si niste cofeină în discurs. Că asta era treaba lui, nu a ta…

PS: Zilele astea mi-am surprins un elev care căsca sărmanul la o oră de-a mea. Da’ nu așa. Cât să mă înghită pe mine, o bucată de catedră si vreo doi colegi din proximitate.

Mi-am zâmbit cu îngăduință.

Am evoluat vasăzică.

Vezi ce înseamnă niște ani de experiență, grade, cursuri de formare…