fbpx

CNSU, pregătiri pentru vaccinarea copiilor: face stocuri de urgență de EpiPen cu adrenalină, pentru eventuale reacții alergice

CNSU anunță că face pregătiri pentru imunizarea copiilor sub 12 ani, în așteptarea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentului a vaccinului pentru grupa de vârstă 5-11 ani.

Potrivit unei hotărâri adoptate azi de CNSU, se aprobă stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate constând în dispozitive preumplute cu adrenalină de tip „EpiPen 150 Junior” de uz pediatric necesare desfășurării în siguranță a procesului de vaccinare a populației din grupele de vârstă 5-11 ani împotriva COVID-19, conform prevederilor anexei.

de asemenea, se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la art. 1, să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Ce este produsul despre care vorbește CNSU, în hotărârea aprobată azi:

EpiPen este o solutie sterila in stilou preumplut pentru injectarea de urgenta in muschi (intramuscular).

Este utilizat pentru tratamentul de urgenta al reactiilor alergice severe (anafilaxie), cauzate de alergeni de exemplu alimente, medicamente, intepaturi sau muscaturi de insecte si alti alergeni, precum si reactii severe induse de exercitiul fizic sau de cauze necunoscute. Stilourile injectoare EpiPen sunt destinate pentru administrare imediata la pacientii care prezinta un risc crescut de anafilaxie, inclusiv persoanele cu antecedente de reactii anafilactice.

Substanta activa este adrenalina, care este un medicament adrenergic. Acesta actioneaza direct asupra sistemului cardiovascular si respirator, contracareaza efectele potential letale de anafilaxie prin constrictia rapida a vaselor de sange, relaxarea muschilor de la nivelul pieptului pentru a imbunatati respiratia si bataile inimii.

Sursa informațiilor medicale

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.