fbpx

CNE, despre noile criterii de acordare a burselor: ”Un masacru al burselor școlare”

Photo 89259930 © 99 Art | Dreamstime.com

Consiliul Național al Elevilor critică, într-un comunicat, noile criterii în baza cărora vor fi acordate bursele școlare.

Ordinul ministrului Educației referitor la bursele școlare a fost publicat, în această seară, în Monitorul Oficial și a intrat, astfel, în vigoare. Potrivit documentului, bursele de merit vor fi acordate elevilor cu medii mai mari de 9,50.

Ce spune Consiliul Național al Elevilor:

Astăzi, a fost publicat ordinul de ministru privind criteriile generale de acordare a burselor, semnat pe 22 decembrie 2021, și care modifică pragul mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, cum era inițial.

Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online.

Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă și inechitabilă și solicită Ministerului Educației să revină de urgență asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea.

Ce prevede ordinul de ministru cu privire la bursele de merit:

Art. 6. — Bursele de performanță se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a), b), c) și
d), atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens.
Art. 7. — Bursele de merit și bursele de studiu se acordă elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, în funcție de rezultatele obținute la învățătură.

Art. 8. — (1) Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
a) au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a V-a și a clasei a IX-a;
b) au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a;
c) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul I, respectiv au obținut media de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul al II-lea;
d) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor școlare naționale organizate de ME;
e) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de ME.
(2) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii din clasa a V-a, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii din celelalte clase ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.
(3) Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.
(4) Lista competițiilor școlare naționale, precum și a competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de merit menționate la alin. (1) lit. d) sau e), este aprobată și publicată de ME.
(5) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. d) și e) se acordă pe perioada anului școlar care urmează anului în care s-au obținut rezultatele menționate la alin. (1) lit. d) și e).

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/stock-photo-congratulations-graduates-top-money-scholarship-money-background-concept-image89259930

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.