
Guvernul discută în şedinţa de joi propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele ţării, relatează News.ro. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că este convins că, în aceste condiţii, Noaptea Muzeelor se va desfăşura normal, cu întreaga listă a muzeelor deschisă publicului.
Conform sursei citate, el a mai spus că Ministrul Finanţelor trebuie să confirme aplicarea acestor soluţii şi actul legislativ, pentru a-l aproba săptămâna viitoare.
”Discutăm azi şi propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele ţării, dar şi pentru alte categorii unde sunt discrepanţe salariale”, a anunţat premierul în şedinţă de Guvern.
”Ministrul Finanţelor trebuie să ne confirme aplicarea acestor soluţii şi actul legislativ, pentru a-l aproba săptămâna viitoare. Sunt convins că, în aceste condiţii, Noaptea Muzeelor se va desfăşura normal, cu întreaga listă a muzeelor deschisă publicului”, a spus Ciolacu.
Raluca Turcan, ministra Culturii, a afirmat că este extrem de îngrijorată de protestul la care mai multe muzee importante au anunțat că vor participa în Noaptea Muzeelor 2024.
Raluca Turcan a declarat, miercuri pentru News.ro, în contextul deciziei sindicaliştilor din cultură de a nu participa la evenimentul „Noaptea Muzeelor”, că a elaborat, ca ministră a Culturii, mai multe amendamente la acte normative care prevedeau majorări salariale pentru mai multe categorii profesionale, pentru a corecta inechităţile, în condiţiile în care angajaţilor din muzeele şi bibliotecile care lucrează în sistemul de educaţie le-au fost majorate salariile cu 20%. Ea a mai spus că ministrul Finanţelor Marcel Boloş i-a transmis că impactul bugetar de aproximativ 59,1 milioane lei pentru anul 2024 e sustenabil, în vederea creşterii salariilor şi pentru angajaţii din muzee şi biblioteci. Turcan a mai explicat că a primit asigurări că, în şedinţa de joi a Executivului, va fi luată o decizie pentru a majora salariile acestor angajaţi, însă „în realitate ţine exclusiv de o decizie, care este eminamente politică a actualei coaliţii si a Guvernului”.