fbpx

Cîmpeanu: Pentru profesorii cu vulnerabilități medicale se pot adopta măsuri ca să rămână online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, astăzi, că pentru profesorii care au „vulnerabilități” certificate medical de către Medicina Muncii există soluţii astfel încât aceştia să predea online, relatează AGERPRES.

„Pentru colegii cadre didactice care au vulnerabilităţi certificate medical – şi aici vorbim de Medicina Muncii – se pot adopta măsuri care permit colegilor cadre didactice să rămână în online. Repet, Medicina Muncii reglementează acest lucru, nu a fost nevoie de o suprareglementare la nivelul ordinului de ministru”, a afirmat ministrul Cîmpeanu în cadrul unei dezbateri organizate de Salvaţi Copiii România.

Elevii vulnerabili din punct de vedere medical vor avea în continuare acces la educația online iar scenariile epidemiologice rămân în vigoare, a anunțat, recent, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

De asemenea, părinții și aparținătorii care au boli cronice și atestate oficial ar putea să aibă, în continuare, posibilitatea de a solicita educație online pentru copii

”În urma discuțiilor cu ministrul Sănătății am agreat ca MS va întocmi o listă cu afecțiuni care se constituie in vulnerabilități ce recomandă evitarea intrării în colectivitate. Este vorba despre vulnerabilități ale copiilor sau ale aparținătorilor cu care locuiesc. Vom reglementa acest lucru în ordinul comun și vom atrage atenția școlilor să le ia în considerare. Condiția este ca aceste afecțiuni să fie certificate medical”, a declarat Cîmpeanu, pe 26 august, pentru Educație Privată,

”În urma discuțiilor cu ministrul Sănătății am agreat ca MS va întocmi o listă cu afecțiuni care se constituie in vulnerabilități ce recomandă evitarea intrării în colectivitate. Este vorba despre vulnerabilități ale copiilor sau ale aparținătorilor cu care locuiesc. Vom reglementa acest lucru în ordinul comun și vom atrage atenția școlilor să le ia în considerare. Condiția este ca aceste afecțiuni să fie certificate medical”, a declarat Cîmpeanu, pe 26 august, pentru Educație ,

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.