fbpx

Cazul Pietriceaua. Primarul comunei Brebu: Am cerut să asist la ore. Am fost refuzat

Adrian Ungureanu, primarul comunei Brebu, pe raza căreia se află și școala din  Pietriceaua în care o profesoară a fost agresată sexual, critică activitatea conducerii din unitatea de învățământ.

Într-o scrisoare deschisă, primarul afirmă că a cerut inclusiv să asiste la orele din școală pentru a înțelege de ce elevii de aici nu au rezultate mulțumitoare, însă a fost refuzat.

”Educația elevilor nu se face numai cu banii alocați de primărie pentru întreținere. Cu mai mult de 5 ani în urmă am cerut conducerii școlii de atunci să-mi spună care este motivul că, la începutul fiecărui an școlar, tot mai mulți copii din Brebu merg la școlile din Câmpina. Mai mulți părinți mi-au semnalat de pe atunci nivelul scăzut al învățământului de la Brebu, atitudinea unor cadre didactice față de copii, modul de adresare nepotrivit al acestora, stilul vestimentar neadecvat al unora, etc.

 

De ce copiii din Brebu, deși participa la olimpiade nu înregistrează rezultate constante și nu merg și-n etapele superioare!?. De ce rezultatele bune la examenele de treaptă au un procentaj scăzut și mai ales la școala din Pietriceaua!? Cum este posibil că la testele naționale rezultatele să fie slabe!? Răspunsurile au fost evazive și deloc concludente.

 

Am solicitat să fiu invitat la ședințele consiliului profesoral și la ședințele consiliului administrativ să pot discuta cu cadrele didactice direct și să primesc răspunsuri fără interpunerea conducerii școlii. Am fost refuzat. Am solicitat, în calitate de cadru didactic să asist la ore, fără a interveni în desfășurarea orelor, numai să-mi fac o părere asupra strategiei didactice a cadrului didactic. Conducerea școlii de atunci mi-a comunicat că nu se poate să particip la ore decât cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Prahova sau a Ministerului Educației.

 

Nu am renunțat, că nu mi-e felul, am solicitat în scris la cele două instituții aprobare de a asista la ore. Răspunsul: se încalcă legea! care? și că primarul trebuie să se ocupe numai de partea administrativă a școlii nu și de învățământ, deși le-am explicat că solicit acest lucru din cauza sesizărilor unor părinți”, afirmă primarul, în scrisoarea deschisă.

” Normal că am intrat și prin clase pentru a vedea starea lor. Ce am constatat atunci? Deși nu era pauză, erau cadre didactice în cancelarie iar clasele 5-8 și 6-7 făceau orele simultan, pentru că nu îndeplineau condițiile legale de formare a claselor (min. 10 elevi). În clasa a 5a plus a 8a erau în total erau 10 elevi, iar în clasa a 6a plus a 7a în total erau 12 elevi.

 

Am întrebat ce învățământ este acela când un cadru didactic predă 20 minute pentru clasa a 5a, 20 pentru a 8a. La fel pentru clasele 6-7. Ce face elevul de clasa a 5a, când se predă sau este ascultat elevul din clasa a 8a și invers. Clasa a 8a are treaptă și ar trebui să învețe temeinic. Cum o face dacă … Am întrebat cum se țin orele, ce materiale media folosesc, cum se descurcă cu laboratoarele, dacă sunt titulare cadrele didactice (erau majoritatea suplinitoare și făceau naveta nu din Brebu, ci din Câmpina și alte localități). Mi s-a spus că nu sunt probleme de învățământ, ci numai administrative (lipsa apei la toalete, aprovizionarea cu lemne pentru centrală termică), probleme care au fost rezolvate”, mai relatează primarul.

”Referitor la ce s-a întâmplat nu de mult la școala din satul Pietriceaua, punctul meu de vedere este următorul: Elevul este un rezultat al educației făcută de părinți, de Tik Tok și alte site-uri de socializare, dar și de ceea ce cadrul didactic a reușit să facă din el la școala.

 

Un cadru didactic bine pregătit, cu strategii didactice variate, care știe să capteze elevul la fiecare oră, este apreciat și respectat. Și tot acestui cadru didactic nu-i este frică că la orele lui vin să asiste inspectori, miniștri sau primarul. Când cadrul didactic, profesor de engleză, vine într-o instituție școlara după ce s-a perindat prin mai multe alte școli, iar tu conducere a școlii știai că a fost respins de alte școli, accepți angajarea la școala Brebu fără a supraveghea modul de desfășurare a orelor.

 

În aceste condiții, au apărut probleme de disciplină din partea elevilor, aceștia manifestându-se în consecința. Mai mult, râsetele și acceptul situației din timpul orei al doamnei profesoare de engleză, fie chiar la școala din Pietriceaua, trebuie să dea mult de gândit!!!”, mai spune Adrian Ungureanu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.