


Un proiect inițiat de mai mulți parlamentari USR intenționează să abroge prevederile din ordonanța de austeritate a Guvernului Bolojan care anulează privilegiile liderilor de sindicate, precum și ale directorilor și inspectorilor. Conform proiectului care a intrat pe traseu parlamentar la Camera Deputaților, șefii de sindicate ar urma să primească dreptul la catedre rezervate, iar directorii și inspectorii și-ar recupera degrevările de normă.
Proiectul este inițiat de deputata USR Corina Atanasiu.
Ce prevede inițiativa legislativă:
Art. I- Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La art. 184, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
,,(3) Persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar au dreptul de rezervare a postului sau a catedrei, dacă solicită suspendarea activității didactice pe perioada exercitării unor funcții la nivelul organizațiilor sindicale.”
2. La art. 208, alineatul (11) va avea următorul cuprins:
,,(11) Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control poate fi degrevat total sau parțial de norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației, elaborate prin consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.”
3. La anexă, punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,„,22. Degrevarea reprezintă scutirea parțială sau totală de efectuarea atribuțiilor prevăzute la art. 208 pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control, ca urmare a îndeplinirii unor responsabilități specifice funcțiilor de conducere, de îndrumare şi de control.”
Art. II – La art. LIX alineatul (1) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscalbugetare, lit. c) se abrogă.
Lista de inițiatori ai proiectului:
Deputati – USR: Alecsandru Marius-Nicolae, Atanasiu Corina, Blaga Daniel-Codruţ, Botez Mihai-Cătălin, Bulearcă Marius-Felix, Cristian Brian, Dimitriu Alexandru-Paul, Drăgoescu Cezar-Mihail, Echert Adrian, Gheorghiu Andrei-Florin, Gima George, Giurgiu Adrian, Hangan Pollyanna-Hanellore, Ion Stelian-Cristian, Lőrincz Ştefan-Iulian, Marussi George-Nicolae, Murariu Oana, Năsui Claudiu-Iulius-Gavril, Paraschivescu Ovidiu-Romulus, Plujar Andrei George, Rigman Ciprian-Doru, Rodeanu Bogdan-Ionel, Stoica Alin-Bogdan, Şendroiu Vlad-Ioan, Tanasă Ştefan, Ungureanu Emanuel-Dumitru, Văduva Dumitru, Wiener Adrian
Senatori – USR: Cibu Deaconu Ruxandra, Dobra Elena-Adelina, Şipoş Sorin-Gheorghe, Ştefănache Gheorghe
Inițiativa legislativă poate fi accesată, integral, aici: pl533
Foto: ID 35389704 © Silviu Matei | Dreamstime.com