fbpx

Carmen Iohannis: Legile învățământului vor aduce bucurie

Legile învățământului care vor fi implementate în acest an vor aduce bucurie, a afirmat, luni, Carmen Iohannis, soţia şefului statului, cu ocazia deschiderii noului an şcolar. Ea este profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu.

„Vă doresc tuturor elevilor, profesorilor, părinţilor un an cu mult succes şi reuşite. Ne dorim să avem răbdare unii cu alţii, comunicare bună, perseverenţă şi multă bucurie. Şi cred că şi legile învăţământului care în acest an vor fi implementate ne vor aduce bucurie şi sper să fie de bun augur”, a spus Carmen Iohannis, potrivit Agerpres.

Despre noua legislație a vorbit și președintele Klaus Iohannis, care a participat la festivitatea de deschidere de la școala 162 din București.

”Dragi elevi,

Legile educației adoptate recent ne dau șansa unui nou început într-un domeniu fundamental pentru orice societate modernă.

Reformele educaționale necesită însă răbdare și perseverență, pentru că rezultatele se văd în timp și nu de pe o zi pe alta.

Să acordăm, așadar, noilor legi posibilitatea de a fi implementate. Sper ca politicienii să dea dovadă de maturitate și să nu intervină imediat cu modificări care pot afecta acest parcurs, așa cum, din păcate, multe dintre reformele anterioare au fost diluate prin astfel de ingerințe.

Îmi place să cred că scopul nostru comun este să clădim o Românie educată, în care fiecare copil are șansa de a-și explora potențialul și de a evolua profesional și personal”, a transmis Iohannis.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.