fbpx

Candidatura lui Radu Szekely la Consiliul Local Sibiu, respinsă din cauza unei ambiguități legislative

Candidatura la Consiliul Local Sibiu a lui Radu Szekely, co-fondator al Școlii Finlandeze, a fost respinsa din cauza legislației contradictorii.

Potrivit publicației Turnul Sfatului, Biroul Electoral Municipal a luat această decizie  din cauza a două articole de lege care se contrazic. În articolul 4 Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, scrie la aliniatul 2 că ”pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese”.

Radu Szekely, care are două cetățenii, română și finlandeză, deține o carte de identitate provizorie, eliberată în Sibiu, unde are trecută reședința, nu domiciliul. În plus, la articolul 5, aliniatul 1 scrie că ”cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România au dreptul de a alege și de a fi aleși în aceleași condiții ca și cetățenii români, cu îndeplinirea prevederilor prezentei legi”, se arată în aceeași lege. ”În opinia mea, sunt două articole contradictorii. Eu în aceleași condiții, în exact aceleași condiții, ca cetățean finlandez aș putea candida, dar ca cetățean român, nu. Pentru mine, e o formă de discriminare, care este incorectă. Eu, dacă vreau să candidez ca cetățean român, legea este mult mai restrictivă, decât dacă aș candida ca și cetățean finlandez”, a declarat Szekely pentru Turnul Sfatului. ”Potrivit codului civil, indiferent ce scrie pe cartea de identitate, dacă este singura adresă pe care tu o ai, aceasta este adresă de domiciliu. Eu nu am o altă adresă nicăieri. Ei mi-au dat o carte de identitate pe care scrie reședință, e un sticker pe spatele cărții de identitate pe care scrie reședință”, mai spune Radu Szekely. A anunțat că va depune contestație la Judecătoria Sibiu.

În același timp, candidatura Elenei Lotrean, la rândul ei, co-fondator al Școlii Finlandeze din Sibiu, a fost validată.

Elena Lotrean și Radu Szekely și-au anunțat intenția de a participa la alegerile locale din septembrie, candidând independenți pentru a intra în Consiliul Județean, respectiv Consiliul Local Sibiu, în urmă cu două săptămâni.

” Noi doi (n.r. alături de Elena Lotrean) facem educație de mai bine de douăzeci de ani, de fapt, în mai toate formele pe care ni le putem imagina. Trăim mereu bucuria învățării și vrem ca Sibiul să fie un loc în care toată lumea trăiește această bucurie. Acum nu e neapărat o bucurie să vorbești despre educație: suntem într-un moment în care se trage asupra educației din toate direcțiile. E, de fapt, aproape ca la război, iar educația este atacată pe toate flancurile, întoarsă pe toate părțile, dar deseori uitată într-un colț atunci când se pune masa. Noi vrem să o aducem înapoi la masa dialogului, a negocierii, a recâștigării încrederii”, a explicat atunci Radu Szekely

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.