Închide
de Gabi Bartic, CEO Brio
Eu am ceea ce multă lume spune că e o încăpățânare soră cu prostia legată de lucruri în care cred. Îmi iau energia de te-miri-unde și construiesc nebunește pe terenuri care se mișcă până când, prin niște miracole, reușesc să găsesc locul ăla stabil pe care construcția stă. Și-atunci toată lumea spune „băi, n-am crezut că se poate, te-am crezut nebună”. Am, evident, și zile în care pic, în care lupta mi se pare inutilă, dar na, cumva pe lucrurile mari mă remontez mereu.
Și mai vin zile în care în fața mea se leagă așa cifre: 540 de MILIOANE DE EURO bani DISPONIBILI (în conturile inspectoratelor sau ale scolilor) pentru combaterea abandonului școlar. De anul trecut. Contracte de finanțare semnate – aproape 200 de MILIOANE. Sume cheltuite efectiv din noiembrie când au început să fie semnate contractele – 3% din cele semnate. Să zic eu suma. 6 MILIOANE. În deja 3 luni de când banii au început să fie în conturi.
Să reiau: avem aproximativ 50% copii în risc de abandon școlar. Există un program aprobat care dă 540 MILIOANE pentru proiecte de combatere a abandonului școlar. După 3 luni de când banii au plecat spre a fi cheltuiți, s-au cheltuit un pic mai mult de 1%. Ne scuzăm că îi putem cheltui și la anul. Sigur, dar între timp generația asta care putea fi ajutată, cine și-o trece pe lista de vinovății? „Copii pe care i-aș fi putut ajuta, dar pe care i-am pierdut.”
Eu întreb un singur lucru. Tot nebună sunt când spun că n-am putea cheltui banii dacă am avea de mâine 6% și PIB la educație? Când noi stăm cu banii de combatere a abandonului necheltuiți?
Știu și ce o să-mi spuneți: birocrație, lipsa de experiență, multe dosare, amenințări. Știu tot. Mai întreb o dată: pe copiii ăia cine i-a ratat?
Sigur, între timp să urlăm că nu se dau 6% la Educație. De fapt, hai s-o zicem pe aia dreapta. 6% o să se absoarbă dacă vor fi pentru salarii & travel pentru personalul didactic. ALTFEL, dacă vom vorbi despre investiții pentru copii, banii ăia vor sta mereu pe-acolo, cu tot felul de birocrați aruncând vina de la unii la alții pe principiul „cine-și asumă”. Azi, vorbind cu un așa director, i-am spus „haideți că-mi asum eu”. A fost o lungă liniște.
