fbpx

Exemplu emoționant în campania #toatășcoalacitește: Elevii care au o singură carte

Expertul în educație Anca Tîrcă, inițiatoarea campaniei #toatășcoalacitește, a prezentat cazul unor copii din județul Mureș, pe care lipsurile materiale nu i-au ținut departe de lectură. Elevii merg la școală într-o sigură clasă, în care se desfășoară cursuri simultane de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a. Mai mult, pentru participarea la proiectul #toatășcoalacitește ei au avut la dispoziție o singură carte, cin care au citit pe rând.

Postarea Ancăi Tîrcă

Acum câteva minute, am înscris în #toatășcoalacitește o școală mică, dar cu visuri mari. Școala Primară din satul Bernadea, jud. Mures, are o singură clasă, la simultan, adică elevi de la pregătitoare la cls. a IV-a care învață la un loc. Sunt cei pe care îi vedeți în poză, lângă care mai stau câțiva copilași de la grădinița din sat. Cristina Oltean, învățătoarea, mi-a spus că are frecvența de 100% și că toți copiii ei vin zi de zi la școală, cu drag. Și, deși nu au cărți mai deloc ( se vede și în poză, au o singură carte, din care citesc pe rând) au vrut și ei să fie în programul nostru de promovare a lecturii. Până o să ajungă și la ei vreo reformă a educației sau vreun proiect-salvator al nației, mă gândeam că poate găsim repede pe cineva din zonă să le ducă un pachet de cărți.

Dspre campania #toatășcoalacitește

„Toată școala citește” este o campanie națională de încurajare a lecturii în școli, inițiată de Anca Tîrcă, specialist în educație.

Dacă vrei și tu să aduci ideea „Toată școala citește” în școala ta, iată ce trebuie să faci:

1. Organizează activitatea de lectură în școala ta, conform indicațiilor de mai sus ( atenție, nu citim de pe manuale, citim o carte/ revistă/ alt material !).
2. Postează pe pagina ta sau a școlii poze cu toată școala care citește ( nu separat, pe clase, ci un singur calup de poze selectate, care să surprindă momente diverse și reprezentative ale activității; nu postați prea multe poze sau mai multe poze care surprind aceeași secvență a activității).
3. Menționează în textul postării că te-ai alăturat campaniei/ programului național de promovare a lecturii „Toată școala citește” inițiate/ inițiat de Anca Tîrcă, consultant educațional (cu tag/ etichetă cu numele meu, vă rog, pentru atenționare, altfel nu am cum să aflu de postarea dvs.!). Menționează și ziua/ zilele și intervalul orar când are loc #toatășcoalacitește.
4. Vei primi în comentariu un mesaj de la mine cu textul „Bun venit în campanie!”, ceea ce înseamnă automat înscrierea în campanie și prezența pe lista școlilor participante pe care o găsiți mai jos, pe această pagină.
5. Activitatea școlii tale va fi promovată de mine și de partenerul media, ziarul online Spark News.
6. Cele 2 edituri partenere  vor sprijini activitatea oferind cărți DOAR școlilor confirmate ca fiind înscrise în program.

Mai multe detalii despre campanie, aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.