fbpx

Căminele Universității din București vor caza studenții separat pe camere și etaje, în funcție de situația vaccinării fiecăruia

Photo 46187351 © Stnazkul | Dreamstime.com

Studenții care beneficiază de loc de cazare într-unul dintre căminele Universității din București vor fi cazați separat, pe camere și etaje, în funcție de situația individuală a vaccinării împotriva COVID-19, informează unitatea de învățământ superior, într-un comunicat de presă.

Comunicatul Universității din București, integral:

Senatul UB a aprobat în ședința de miercuri, 15 septembrie 2021,  un set de măsuri cu privire la debutul și organizarea activităților didactice în anul universitar 2021-2022 în contextul pandemiei de COVID-19, măsuri menite să asigure o educație de înaltă calitate și accesul echitabil la actul educațional, protejând, în același timp, sănătatea tuturor membrilor comunității academice.

Astfel, potrivit măsurilor adoptate, modalitatea de începere și organizare a anului universitar 2021- 2022 va fi decisă la nivelul Consiliilor celor 19 facultăți, decizii care vor avea în vedere atât specificul educațional și de cercetare propriu fiecărei facultăți, cât și reglementările naționale și condițiile generate de contextul pandemic. 

Pe de altă parte, setul de măsuri aprobat de Senat prevede ca facultățile să desfășoare activități  în sistem mixt/ hibrid, atât cu participare fizică, cât și cu prezență online. 

Astfel, se recomandă desfășurarea în sistem fizic a cursurilor și a activităților de seminar, laboratoare, lucrări practice etc. la care participă mai puțin de 50 de studenți, în timp ce cursurile/ activitățile didactice și de cercetare la care participă mai mult de 50 de studenți să se desfășoare online.

În pregătirea orarului și în desfășurarea activităților teoretice și practice, Senatul Universității din București recomandă demararea cu prioritate a activităților practice, la începutul semestrului, conform unui orar întocmit corespunzător, care să asigure respectarea tuturor măsurilor de prevenție, reducerea interacțiunii între studenți din grupe diferite de studii (de exemplu, prin practicarea unui orar modular), evitarea formării de grupuri sau aglomerări de persoane în timpul activităților didactice sau al pauzelor, precum și utilizarea platformelor de e-learning pentru facilitarea accesului studenților la materialele de la curs și lucrări practice/seminare.

Odată cu debutul anului universitar 2021-2022, cantina „Mihail Kogălniceanu” a Universității din București va fi redeschisă, studenții beneficiind de serviciile acesteia în regim take-away atunci când este depășit numărul maxim de persoane aflate în interior, în conformitate cu normele legale.

Pe de altă parte, studenții care beneficiază de loc de cazare într-unul dintre căminele Universității din București vor fi cazați separat, pe camere și etaje, în funcție de situația individuală a vaccinării împotriva COVID-19.

Universitatea din București asigură atât comunitatea sa academică, cât și publicul larg, de faptul că deciziile luate sunt menite să asigure în mod echitabil accesul la educație, formare și cercetare pentru toți studenții săi și să protejeze, totodată, siguranța și starea de sănătate a studenților, a cadrelor didactice și a personalului administrativ. În acest context, UB va asigura, pentru toate spațiile pe care le are în administrare, necesarul de produse de curățenie și dezinfecție, materialele pentru marcarea fluxurilor de intrare/ieșire și a distanței minime dintre studenți, creând, astfel, toate condițiile pentru respectarea reglementărilor în vigoare.

În funcție de evoluția situației și de deciziile autorităților centrale, vor fi adoptate toate măsurile care se vor impune. Pentru a crește șansele reluării activităților didactice în format fizic, dar și pentru a contribui la revenirea la o situație normală în toate sferele vieții personale și profesionale, Universitatea din București recomandă întregii sale comunități academice – studenți, cadre didactice, cercetători și personal administrativ – să se vaccineze, minimizând astfel riscurile îmbolnăvirii și ale transmiterii virusului.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/stock-photo-door-rooms-dorm-windows-end-image46187351

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.