Bacalaureatul regal: cum a dat examenul maturității Regele Mihai

Pentru absolvenții de liceu, se apropie ziua în care își vor afla nota la ”examenul maturității”. În urmă cu aproape 80 de ani, un alt tânăr se afla în fața aceluiași moment important al vieți: Regele Mihai. El a susținut probele în perioada 24-27 iunie 1940, în timpul uneia dintre cele mai complicate perioade din istoria României: al doilea război mondial începuse, iar pe 28 ounie 1940, România avea să piardă Basarabia și Bucovina.

regele mihai in tinerete

Chiar și în acest context tensionat, tatăl Regelui Mihai, Carol al II-lea, a ținut să asiste la probele de bacalaureat susținute de fiul său, pentru a se asigura că va fi tratat corect de către profesori. Majestatea Sa a susținut examenul în Sala Tronului de la Palatul Regal, iar probele de examen  scris au fost română, matematică și franceză. În afară de acestea a susținut ș câteva teste orale, desfășurate, de asemenea, în prezența Regelui Carol al II-lea.

Nota finală a Regelui a fost 9,50.

Televiziunea Română a difuzat imagini de arhivă care îl prezintă pe Regele Mihai în timpul examenului de bacalaureat:

În perioada interbelică, examenul de bacalaureat era susținut la următoarele materii: limba română, matematică, geografia României, istoria României și „din limba franceză sau germană, după alegerea candidatului.

bacalaureat in perioada interbelica

Sursă foto: Revista Historia.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.