
Naveta spațială Atlantis este una dintre navetele flotei NASA. A fost a patra navetă operațională construită. După dezastrele navetelor spațiale Challenger și Columbia, a rămas una din cele trei navete operaționale ale flotei. Celelalte două sunt Discovery și Endeavour.
Prin Misiunea STS – 71, la 29 iunie 1995, naveta spațială Atlantis (SUA) și stația spațială Mir (Rusia) au andocat pentru prima oara, formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat până atunci în jurul Pământului.
În următoarele cinci zile, echipajele comune SUA-Rusia au efectuat aproximativ 100 de ore de experimente științifice, inclusiv investigații biomedicale și transferul de echipamente către și de la Mir.
Programul Mir (în rusă Мир, însemnând Pace sau Lume) a deținut recordul pentru cea mai îndelungată prezență umană neîntreruptă în spațiu, cu 3.644 de zile, până la 23 octombrie 2010 (când a fost depășit de Stația Spațială Internațională), și deține încă recordul pentru cel mai lung zbor spațial al unui om, cel al lui Valeri Poliakov, cu 437 de zile și 18 ore. Mir a fost ocupată în total timp de doisprezece ani și jumătate din cei cincisprezece ani ai săi de existență, având capacitatea de a susține un echipaj de trei persoane (și chiar mai multe pentru perioade scurte de timp).
Citește și despre ce s-a întâmplat la 28 Iunie:
https://www.educatieprivata.ro/calendar-stiintific-28-iunie-inginerii-de-la-mit-au-inventat-un-dispozitiv-de-vedere-cu-raze-x-care-poate-fi-tinut-in-mana-si-permite-utilizatorilor-sa-detecteze-miscarea-prin-pereti/