fbpx

BAC 2025 Programul școlar poate fi reorganizat pentru desfășurarea probelor de competențe

Photo 52354235 © Elena Koleva | Dreamstime.com

În zilele în care se vor desfășura probele de competențe din cadrul Bacalaureatului, programul școlar poate fi reorganizat, anunță Ministerul Educației într-o declarație transmisă Educație Privată.

Anunțul vine în contextul în care ministerul a propus, ieri, ca probele de competențe de la Bacalaureat să se desfășoară în intervalul 27 ianuarie-7 februarie.

„Asemeni anilor anteriori, în care perioada de desfășurare a unora dintre competențe corespundea unei perioade de cursuri, continuitatea procesului de predare-învățare se poate asigura printr-o reorganizare a programului școlar, acolo unde se impune”, a transmis Ministerul Educației către Educație Privată.

Elevii care susțin examenul de Bacalaureat în 2025 ar urma să dea probele de competențe în perioada 27 ianuarie-7 februarie.

Schimbarea este prevăzută într-un proiect de ordin de ministru, lansat, ieri, în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Potrivit aceluiași proiect de ordin de ministru, probele scrise se vor încheia înainte de finalul lunii iunie.

Până acum, probele de competențe se desfășurau în timpul verii, în săptămânile premergătoare celor în care aveau loc probele scrise.

 

Proiectul de ordin privind organizarea examenului de bacalaureat din anul 2025 poate fi accesat aici: Proiect Ordin bacalaureat 2025 conspub

Anunțul făcut de Ministerul Educației:

Am lansat în consultare publică:
🟩 Ordinul privind organizarea şi desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025
🟩 Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2025
Principalele modificări propuse:
• Competențe bacalaureat – perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025;
• Probe scrise (EN VIII și bacalaureat 2025) încheiate înainte de finalul lunii iunie;
• Posibilitatea vizualizării lucrărilor după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat;
• Publicarea, alături de calendarele examenelor, și a calendarelor simulărilor examenelor naționale (EN VIII și bacalaureat 2025).
Forma finală a documentelor va fi aprobată după analiza feedbackului primit în perioada de consultare și după ședința Comisiei de Dialog Social.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.