fbpx

Australia limitează accesul minorilor pe rețelele de socializare. Proiect de lege aprobat de Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților din Australia a aprobat un proiect de lege care interzice accesul minorilor sub 16 ani pe rețelele de socializare, informează EFE și transmite Agerpres.

Premierul Anthony Albanese a propus această măsură, care a primit sprijinul opoziției conservatoare, fiind votată cu 101 voturi pentru și 13 împotrivă, conform datelor furnizate de portalul parlamentar australian.

Proiectul, care urmează să fie dezbătut de Senat, unde guvernul nu deține majoritatea, prevede amenzi de până la 32,4 milioane de dolari (30,9 milioane de euro) pentru platformele care permit sistematic minorilor să își creeze conturi. Printre rețelele vizate se numără Facebook, Instagram, TikTok, X (fostul Twitter) și Reddit.

Dacă va fi aprobat, proiectul ar intra în vigoare după un an, oferind timp pentru implementarea mecanismelor necesare. Giganții tehnologici, inclusiv Meta și Google, au solicitat însă amânarea adoptării legii până la finalizarea testelor pentru verificarea vârstei utilizatorilor, care ar putea implica utilizarea datelor biometrice. Alphabet, compania-mamă a Google și YouTube, a subliniat într-un document oficial complexitatea tehnică și juridică a reglementării accesului minorilor, criticând viteza procesului legislativ.

Rețeaua X, deținută de Elon Musk, a ridicat îndoieli cu privire la legalitatea proiectului, invocând posibile conflicte cu tratatele internaționale privind drepturile omului. Potrivit declarațiilor companiei, legea ar afecta drepturile tinerilor la libertatea de exprimare și acces la informație.

Proiectul de modificare a siguranței online privind vârsta minimă pe rețelele de socializare din 2024 aduce Australia în rândul țărilor care implementează reglementări stricte privind accesul minorilor la platformele digitale. Măsuri similare au fost adoptate în Spania, unde vârsta minimă a fost ridicată de la 14 la 16 ani, dar și în Puerto Rico și statul New York.

Autoritățile australiene consideră că această lege este un pas important în protejarea siguranței și intimității minorilor, în contextul în care utilizarea rețelelor de socializare ridică tot mai multe provocări pentru tinerii utilizatori.

Rețelele de socializare înlocuiesc cartea, teatrul, expozițiile de artă și cinematografele (Studiu)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.