fbpx

Asociația „Zi de bine” amenajează un laborator de fizică-chimie la școala din Curcani

Asociația „Zi de bine” a anunțat că amenajează un laborator de fizică-chimie la Școala din Curcani, județul Călărași.

Școala din Curcani va avea din anul școlar 2023-2024 un laborator de experimente de fizică și chimie, care va fi un hub educațional „și un far de creativitate pentru elevi, liceeni, profesori”, spun reprezentanții asociației. Ei au precizat că acolo au găsit „nu unul, ci un întreg corp de profesori buni, în frunte cu un director destoinic, Viforel Dorobantu, care a înțeles să profite de orice șansă pentru a face o școală altfel. Care a înțeles că #chimiaBINELUI începe cu ei, cu profesorii”.

Asociația „Zi de bine” face un apel la cei care își sărbătoresc ziua „odată cu primele roade ale toamnei” și vor să facă din ziua lor o Zi de BINE, să își doneze ziua de naștere, accesând platforma Galantom.

„E o experiență tare faină, garantăm! Dacă nu e ziua ta și nici vreo altă ispravă de sărbătorit nu e, tot poți să ne ajuți dacă trimiți un sms cu textul SUS la 8845. Astfel donezi 2 euro (one time sau recurent, tu decizi). Noi îți mulțumim”, mai transmite organizația.

„Într-o lume ideală, copiii noștri merg la școală cu drag. Îi așteaptă acolo clase curate și frumoase, echipate pentru 2023, profesori bine pregătiți și răbdători. O lume creativă și liberă, fără pedeapsă, fără frică, chei sau ghivece aruncate după capetele copiilor, catalogul răsfoit pentru impresionare artistică… Într-o lume ideală, un profesor bun nu trebuie să reproducă un curriculum, ci să își facă propriul curriculum bazat pe ritmul și nevoile elevilor. Ah, și să trezească emoție atunci când predă”, subliniază Asociația „Zi de bine”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.