„Sunt în momentul de față peste două milioane de certificate digitale eliberate. Sunt situații excepționale pentru care trebuie să trimiți dovezi unui pacient care a ales să se vaccineze în străinătate cu prima doză și a făcut a doua doză în România. Pentru eliberarea certificatului digital au nevoie să prezinte un document care atestă acest lucru.
Aceste documente se trimit la un grup de lucru care ține de Ministerul Sănătății și care evaluează toate aceste documente. Sunt peste 370 de adeverințe de vaccinare, pe hârtie, care sunt probabil false. Am primit aceste solicitări în speranța de a elibera certificatele digitale. Evident că le-am trimis către autorități, la Poliția Română. Și aici a fost constatată o încercare de a găsi o scuză.
”Discrepanța între evoluția bolii și modul în care ei s-au declarat a fi vaccinați, chiar dacă au certificatul de vaccinare, ne-a făcut să ne punem întrebări, iar acest fenomen a apărut în mod special la persoanele vaccinate cu doza unică.
Să nu fie vorba, între ghilimele, de vaccinarea la chiuvetă. Adică te duci, plătești underground cât e vaccinarea, doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat.
Cert este că deja în spațiul public se aude din ce în ce mai mult de oameni care caută să obțină certificate fără să fie vaccinați. Atragem atenția tuturor care fac vaccinare, pe această cale, să nu se joace cu asemenea lucruri, pentru că pun în pericol viața oamenilor!”