


America a revocat peste 6.000 de vize pentru studenți internaționali în acest an, pe fondul intensificării măsurilor administrației Trump împotriva celor care au încălcat legea sau au rămas în țară după expirarea documentelor.
Potrivit unui oficial al Departamentului de Stat, aproximativ 4.000 dintre vize au fost retrase din cauza unor încălcări ale legii, majoritatea vizând fapte precum agresiuni, conducerea sub influența alcoolului, furturi și chiar susținerea terorismului. Între 200 și 300 de cazuri au fost încadrate direct la activități cu potențial terorist, conform legislației privind imigrația și naționalitatea, relatează CNN.
Informațiile, prezentate inițial de Fox News, apar în contextul unor acțiuni agresive ale administrației Trump față de universități și regimul vizelor pentru studenți. Autoritățile au vizat în special studenții străini care au participat la proteste împotriva războiului din Gaza, acuzându-i de antisemitism și sprijin pentru terorism.
Un caz intens mediatizat este cel al doctorandei Rumeysa Ozturk de la Universitatea Tufts, al cărei statut de viză a fost anulat în martie. Ea a fost reținută de agenți federali mascați și plasată în detenție ICE, fiind eliberată doar în mai prin decizie judecătorească.
În iunie, Departamentul de Stat a transmis ambasadelor și consulatelor americane noi instrucțiuni privind verificarea candidaților la viză, cerând evaluarea „atitudinilor ostile față de cetățenii, cultura, guvernul, instituțiile sau principiile fondatoare ale SUA”. Printre noile cerințe se numără obligativitatea ca solicitanții să își facă publice profilurile de social media, lipsa transparenței online fiind interpretată drept tentativă de ascundere a unor activități.
Secretarul de Stat Marco Rubio a apărat ferm politica de revocare. „Nu există un drept constituțional la viză de student. Viza este un privilegiu pe care noi decidem dacă îl acordăm”, a declarat acesta într-un interviu.
În anul fiscal 2024, SUA au emis aproximativ 400.000 de vize de tip F1 pentru studenți. Totuși, experții estimează că în acest an numărul va scădea semnificativ, după ce programările au fost suspendate temporar și au fost introduse noile criterii de verificare.
Un raport realizat de NAFSA: Association of International Educators și JB International prevede o reducere de 30–40% a noilor înscrieri ale studenților internaționali și o scădere de 15% a numărului total de studenți în această toamnă. Consecințele economice ar fi considerabile: pierderi de 7 miliarde de dolari în cheltuieli locale și peste 60.000 de locuri de muncă.
Potrivit aceleiași analize, dacă situația nu se îmbunătățește rapid în această vară, până la 150.000 de studenți internaționali mai puțin ar putea ajunge în SUA în toamnă.
Ambasada SUA în România: Studenții să-și facă publice conturile de social media dacă vor viză