11 unități de învățământ din județul Giurgiu vor fi comasate, anunță prefectul

11 unități de învățământ din județul Giurgiu vor fi comasate cu alte școli sau grădinițe cu efective mai mari de elevi, în urma unei analize realizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), a anunțat, marți, prefectul Ion Ghimpețeanu.

„Înainte de a deveni prefect al județului Giurgiu am fost inspector general școlar, motiv pentru care ne consultăm și m-am consultat cu inspectorul general școlar actual în privința comasării unităților de învățământ. Instituțiile de învățământ își pierd personalitatea juridică dacă au sub 500 de elevi, iar grădinițele sub 250. Astfel, la nivel de ISJ s-a făcut această analiză și s-au identificat în județ 11 unități de învățământ care și-au pierdut personalitatea juridică”, a declarat prefectul pentru Agerpres.

El spune că dacă ar fi fost vorba de comasarea unor școli din uat-uri diferite lucrurile ar fi fost mult mai complexe, dar în județ au fost unite școli și grădinițe din aceleași localități.

„Astfel, la Bolintin Vale, școala Malu Spart care avea personalitate juridică își pierde personalitatea și a fost arondată la școala gimnazială din Bolintin Vale, la Comana, școala gimnazială numărul 3 va fi arondată la liceul tehnologic din localitate, la Prundu, școala gimnazială pleacă către liceul tehnologic Prundu, la Roata de Jos și Cartojani, școala gimnazială numărul 2 Cartojani va fi arondată școlii de la Roata de Jos. La fel și la școala gimnazială Florești-Stoenești care va fi arondată școlii Palanca, la Trestieni, școala Poenari va fi arondată școlii de la Trestieni”, a adăugat prefectul județului Giurgiu.

Și în municipiul Giurgiu au avut loc comasări ale unităților de învățământ.

„Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată din municipiul Giurgiu care se află în incinta Liceului teoretic Nicolae Cartojan devine structură a acestuia. Asta este și recomandarea: ca școlile care își pierd personalitatea juridică să devină arondate liceelor pedagogice dacă sunt în apropiere. Aici este un caz fericit, căci liceul pedagogic și grădinița sunt în aceeași incintă. De asemenea, avem Școala Postliceală Sanitară Giurgiu care funcționa tot la Liceul Nicolae Cartojan și acum va fi arondată Colegiului tehnic Viceamiral Ioan Bălănescu, mai avem Grădinița cu program Prelungit Căsuța Fermecată care a fost lăsată să funcționeze în continuare și i-a fost arondată Grădinița cu Program normal numărul 9 din Giurgiu. Școala 7 are personalitate juridică în continuare și i-a fost arondată Școala Gimnazială numărul 1, Școala numărul 4 a rămas în continuare cu personalitate juridică și i-a fost arondată grădinița cu program normal numărul 8 Giurgiu”, a mai spus prefectul, pentru Agerpres.

Principalul criteriu care a stat la baza acestor arondări a fost acela că „școala cu efective mici, pleacă după școala cu efective mai mari” și acesta este criteriul care a fost agreat de Consiliul de Administrație din ISJ Giurgiu la toate școlile, „fără a se face rabat”, a conchis Ion Ghimpețeanu.

Clase mai aglomerate și școli comasate, anunță ministrul Daniel David

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.