Acuzat de abuz asupra elevilor, directorul unei școli este păstrat la catedră de ISJ Bihor

ID 36638221 © Arne9001 | Dreamstime.com

Directorul unei școli din județul Bihor este cercetat penal pentru abuz sexual asupra minorilor, după ce mai mulți elevi l-au acuzat că îi pipăie în timpul orelor și le trimite mesaje la ore târzii din noapte. Cu toate acestea, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor refuză să-l suspende din activitate, invocând motive financiare. Profesorul spune că este vorba despre o răzbunare, scrie Bihoreanul.

Adrian Matei Botici, în vârstă de 55 de ani, predă matematica la Școala Gimnazială „Alexandru Roman” din comuna Aușeu de peste trei decenii și conduce instituția ca director de 25 de ani. Fost consilier local PNL, el este descris ca o persoană cunoscută și respectată în comunitate.

Primul caz a ieșit la iveală în toamnă, când un elev de 14 ani a povestit în fața unui psiholog al DGASPC Bihor că a fost chemat în biroul directorului pentru a-i da un tricou de fotbal și, în acel context, a fost pipăit pe organul sexual. Băiatul a declarat că a ripostat, iar Botici i-ar fi răspuns: „nu-ți fie frică, nu-ți fac nimica”. Evaluarea psihologică a concluzionat că victima este sinceră, potrivit Bihoreanul.

La începutul lunii martie, alți trei elevi de clasa a VIII-a au așteptat consiliera școlară pe coridor, fiecare cu câte o declarație scrisă în mână. Unul dintre ei a relatat că, în timpul unui test de matematică, directorul și-a apropiat organele genitale de cotul său. Ceilalți doi au confirmat că au asistat la incident și că ei înșiși au mai fost atinși pe picioare de profesor în trecut.

Mai mulți elevi au prezentat și capturi de ecran cu mesaje trimise de Botici pe Facebook, unele în jurul orei 23. Directorul le scria copiilor seara, aparent pe teme de fotbal și pariuri sportive, însă unele conversații au ridicat semne de întrebare serioase. Într-un caz, l-a întrebat pe un elev dacă este singur în cameră, iar apoi i-a cerut să pornească un apel video, cerere pe care copilul a refuzat-o. Un alt elev l-a blocat pe rețeaua de socializare pentru a scăpa de mesajele insistente.

Anchete fără rezultate

Parchetul Aleșd a deschis un dosar penal pentru abuz sexual asupra unui minor, însă ancheta avansează extrem de lent. Botici nici măcar nu a fost audiat până acum.

Pe plan disciplinar, IȘJ Bihor a declanșat o cercetare internă în decembrie, după primirea raportului DGASPC. Profesorul a refuzat de patru ori consecutiv să se prezinte în fața comisiei. Când a acceptat în cele din urmă să fie audiat, a negat faptele. Comisia a constatat că faptele încalcă legea, dar a invocat un termen de prescripție de 6 luni, motiv pentru care Consiliul de Administrație al IȘJ a votat în unanimitate pentru nesancționarea directorului. Singurul care s-a abținut a fost inspectorul adjunct Nicolae Avram.

„E adevărat, am fost singurul care am spus că l-aș schimba din funcție”, a confirmat Avram pentru Bihoreanul.

De ce rămâne la catedră

Inspectorul școlar general Alin Ștefănuț spune că motivul pentru care Botici nu a fost suspendat este unul financiar: legea obligă școala să plătească în continuare salariul unui cadru didactic suspendat și, în același timp, să angajeze un înlocuitor, cost pe care instituția nu și-l poate permite. Ștefănuț a precizat că i-a cerut directorului să demisioneze, însă acesta a refuzat, și că a dispus o inspecție generală la școală, ale cărei concluzii vor influența decizia privind menținerea sau nu în funcție a lui Botici, al cărui mandat de director expiră în aprilie.

Chiar și în cazul în care și-ar pierde funcția de conducere, Botici ar rămâne profesor, deci în continuare în contact direct cu elevii.

Contactat de jurnaliști bihoreni, Adrian Botici a negat toate acuzațiile, susținând că totul reprezintă „răzbunarea unui fost muncitor al școlii, disponibilizat”. A recunoscut că a scris unui elev pe Facebook, dar doar despre un meci de fotbal. Când i s-a menționat că elevii dețin capturi de ecran cu mai multe conversații, directorul nu a mai avut niciun răspuns. Citește articolul integral pe Bihoreanul.

Două echipe de robotică din Focșani merg la Campionatul Mondial din SUA

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.