fbpx

A murit Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române

Academicianul Eugen Simion a murit, marţi, la vârsta de 89 de ani, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru AGERPRES.

„Era internat la Spitalul Elias. Imobilizat”, a declarat Pop.

La 9 martie 1991, Eugen Simion a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 12 martie 1992 membru titular. Apoi vicepreşedinte (1 februarie 1994 – 16 ianuarie 1998), preşedinte interimar (15 octombrie 1997 – 16 ianuarie 1998) şi preşedinte al Academiei Române, ales la 16 ianuarie 1998, reales la 11 februarie 2002. A deţinut această funcţie până la 20 aprilie 2006.

Decesul a fost confirmat și de Adriana Săftoiu, pe pagina sa de Facebook:

Cursul de literatură il făceam cu Eugen Simion. Era ceva în acel curs care nu mă atrăgea, nu mă convingea, usor tern si nimic care să îți stârnească curiozitatea. Imediat după revoluție- anul II- am făcut si noi o revoluție studențească. Am cerut să ne fie profesor de curs Nicolae Manolescu. Si E Simion a fost înlocuit. Atunci, in ianuarie-februarie 1990, studenții chiar puteau schimba un profesor.
NM era, pentru noi, beatificat în comparație cu E Simion. Cursurile lui NM aveau suflu, o perspectivă progresistă, la acel moment, asupra literaturii noastre si a autorilor. Seminarul, la cursul dl Manolescu, era ținut de M Cărtărescu, pentru o scurtă perioadă, Bogdan Lefter. Eram atât de mulțumiți de profesorii noștri.
Dar, mai târziu, l-am recuperat pe criticul E Simion. Cred că a ținut de maturizarea mea. Dumnezeu să vă aibă în pază, domnule profesor Eugen Simion.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.