fbpx

80,37%, rata de promovare la sesiunea specială de Bacalaureat

Photo 76909769 © Ian Allenden | Dreamstime.com

Conform situației centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Prahova, din totalul celor 163 de candidați care au susținut sesiunea specială a examenului național de bacalaureat din acest an, 131 de elevi au promovat (rată de reușită: 80,37%.), informează Ministerul Educației.

Pe tranșe de medii se înregistrează următoarea situație: 47 de medii între 9 și 9.99, 35 de medii între 8 și 8.99, 26 de medii între 7 și 7.99, respectiv 22 între 6 și 6.99.

Un singur candidat a promovat examenul cu media generală 10. Nu s-au înregistrat eliminări din examen.

Rezultatele au fost afișate astăzi, 26 mai, înainte de ora 12:00, în format letric la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (centrul de desfășurare a sesiunii speciale) și online, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

Tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 14:00, eventualele contestații la probele scrise se depun sau se transmit prin mijloace electronice la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Candidații care doresc reevaluarea lucrărilor și se prezintă fizic la centrul de examen, vor avea asupra lor cartea de identitate și vor completa declarația-tip. Candidații care vor transmite cererea online, vor completa declarația-tip, o vor scana și o vor transmite, însoțită de copia scanată a cărții de identitate, pe un cont de e-mail special creat de organizatori.

Probele sesiunii speciale din acest an s-au desfășurat în perioada 11 – 25 mai 2023 la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (județul Prahova). Această sesiune este destinată absolvenților de liceu participanți la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2023 (sesiunea iunie-iulie) și/sau pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.