58% dintre tinerii români sunt împotriva avortului

pexels.com

Majoritatea tinerilor din România cu vârste între 18 și 35 de ani nu sunt de acord cu avortul, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research. Datele arată că 58,4% dintre respondenți se opun acestei practici, în timp ce 35,5% spun că sunt de acord, iar 6,1% nu știu sau nu au dorit să răspundă.

Sondajul mai arată că percepția privind accesul femeilor la servicii de sănătate reproductivă în România este împărțită. Doar 12,6% dintre respondenți consideră că femeile au acces la astfel de servicii (precum control ginecologic, contracepție sau avort) în foarte mare măsură, iar 24,3% spun că accesul este destul de mare. În schimb, 26,1% apreciază că accesul este destul de redus, iar 29,3% consideră că acesta este foarte mic sau chiar inexistent. Procentul celor care nu au oferit un răspuns este de 7,6%.

Percepția unui acces ridicat la servicii de sănătate reproductivă este mai frecventă în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani, al persoanelor cu educație primară, al locuitorilor din orașele mici și din mediul rural, precum și al celor cu venituri reduse. În schimb, femeile, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București și din marile orașe, precum și cei cu venituri mai ridicate sunt mai înclinați să considere că accesul este limitat.

În ceea ce privește poziționarea față de avort, acordul este mai răspândit în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani, al persoanelor cu educație superioară, al locuitorilor din mediul urban și al celor cu venituri ridicate. Opoziția față de avort este mai puternică în rândul persoanelor cu educație primară, al locuitorilor din mediul rural și al celor cu venituri reduse.

Sondajul a analizat și opinia privind garantarea prin lege a accesului la avort în spitalele publice. Aproape trei din zece respondenți (29,1%) consideră că statul ar trebui să asigure acest drept prin legislație, în timp ce 5,7% se declară împotrivă. Un procent de 0,6% nu a oferit un răspuns.

În rândul celor care spun că sunt de acord cu avortul, sprijinul pentru garantarea accesului la această procedură în spitalele publice este semnificativ mai mare: 82,1% consideră că statul ar trebui să asigure acest drept prin lege, în timp ce 16,2% nu sunt de acord. Procentul non-răspunsurilor în acest caz este de 1,8%.

Sprijinul pentru garantarea legală a accesului la avort în spitalele publice este mai ridicat în rândul persoanelor cu educație superioară, al locuitorilor din București și din marile orașe, precum și al celor cu venituri mai ridicate. Opoziția este mai frecventă în rândul persoanelor cu educație primară și al celor cu venituri mai mici.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la solicitarea grupului Greens/EFA din Parlamentul European, în perioada 20 octombrie – 5 noiembrie 2025. Datele au fost colectate prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.100 de persoane. Eșantionul este reprezentativ la nivel național pentru populația neinstituționalizată a României cu vârste între 18 și 35 de ani, iar marja maximă de eroare este de ±2,95%, la un nivel de încredere de 95%.

70% dintre tinerii români nu vor să plece din țară

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.